Tineri și neliniștiți – Putineiu, partea a treia

25 Apr, 2012 |

“Ne-am adunat toți patru într-o camăruță de 2/2 m și am început să cântăm, până ne-a pufnit râsul. De ce? Poate pentru că ne-am dat seama că ne simțim bine împreună și o să iasă ceva bun.”  (Jimmy Page, decembrie, 1968)

Actul de naștere al celei mai mari trupe din istorie, îmi răsună în minte, în ziua de sâmbătă, un laitmotiv al primei mele zile de pescuit la știucă, din acest an. De ce? Pentru că noi eram tot patru iar balta, păstrând proporțiile, era tot un fel de 2/2 și eu m-am simțit bine în această companie indiferent de tăria vântului, de numărul capturilor și de oboseala cauzată de cele numai 2 ore de somn din noaptea precedentă.
Concret, am plecat (puțin mai târziu decât ora stabilită și asta din motive obiective) la Putineiu. Codruț, Ioana, Ghenadie și jumătatea mea cea bună.
Am găsit balta scăzută. Împrejmuită cu gard, aspect civilizat, capetele betonate, lume puțină, tensiune maxima… Cine sparge gheața? Ioana… și precum vesela la o nuntă elenă, sparge și ghinionul.”

Mezozoicele cu alură reptiliană, sechele ale sezonului dedicat lui Eros, încep sa ne curbeze lansetele și să ne încarce cardul camerei foto. Ador când cineva, la pescuit, face poze frumoase. Crank-ul Sussex al lui Ioana își face datoria cu brio dar sliderele mele au fulminatul de mercur expirat și nu detonează absolut nimic.

Codruț mă contrazice și mă rușinează exact cu firetiger-ul de mândrie națională iar Ghenadie e un pikeboy perfect☺. Totuși lipsea ceva.

Lipsea, ca o divă trecută de prima tinerețe, să confunde pasul de gâscă prusac al Sussex-ului (ca doar nu altul) cu un pas de tango al unui latino lover gelat, hrănit bine cu vită argentiniană și cu porniri sado-maso,- ce o mușcă de buză la prima încercare de sărut franțuzesc. Purisanca era trecută de 6 kg și a înghițit limba “latino lover-ului”, de la capatul firului, ca și cum a doua zi urma menopauza.


Amigdalectomia efectuată de “ofițerii de serviciu” a fost complicată și de durată. Din pacate , marcat de dificultatea operației am privat-o pe Ioana de o poza de grup cu una din matroanele bălții, cravașând-ul pe Ghenadie să o elibereze cât mai repede pe Tante Berta în mediul natural.

Iau ca pe o victorie personală faptul că am reușit să am capturi la năluci diferite (Zalt, TV lure, crank Rapala tunat, BTS Ecogear și spinnerbait Berti).


Consider partida de pescuit un câștig imens și le mulțumesc prietenilor și partenerilor mei, patronului bălții și nu în ultimul rând fostului angajat al lui Cousteau, acum la pensie, căruia i-am dat temă să recunoască un peștisor gălbior pe a cărui burta scrie Sussex.

Locuri, Spinning

About the author

Primul contact cu pescuitul l-am avut pe la 11 ani, pe dig, la mare. Sunt multi ani de atunci iar eu sunt inca in perioada de acumulari. Acumulez cunostiinte , prieteni, caracter...

4 Responses to “Tineri și neliniștiți – Putineiu, partea a treia”

  1. Ghenadie says:

    alo, nenea Gabie, aia e lista nalucilor cu care ai venit pe balta, ca stiuci vad ca numa una ai prins, dovada, vreau dovada … de la noaptea tumultoasa vedeai dublu ai? 😛

    hai ca fu frumos, chiar daca am ramas cu un gust amar dupa numarul mic de capturi… Ioana, saru mana…ne-ai dat ceatza 🙂 mai ales la aia de se laudau ca ne arata cum trebuie prinsa stiuca 🙂 da unde e articolul cu “… ii da in cap la mal” ?

  2. Ghenadie iFish says:

    uite ca sunt amandoua intr-o poza :

    [IMG]http://i1229.photobucket.com/albums/ee476/ghost2040/6-1.jpg[/IMG]

  3. romulus says:

    Ce v-am spus eu , Ioana e cu noroc.

    Ma bucur din suflet ca ati reusit sa iesiti impreuna, acesta este cel mai frumos lucru.

  4. D_ali says:

    Mon cher Ghenadie te-astept la Conac sa spalam putina. 🙂
    …lasa naiba coclaurii muntilor ca s-o racit apa in putina si te-ataca racele la colt de salcie…Hrrrr

Leave a Reply