Tibi Stănescu: Nici în ciorbă peștele nu e sigur că-l mănânci, d-apoi cand îl ai în băț!

11 Feb, 2012 |

Valea Ileandei a fost, pentru mine, locul unde am început să pescuiesc.Țin minte și acum valea. Frumoasă. La partide participa și mama cu bota de alun și cu sfoară de mătase.

Da, mama creștea viermi de mătase, că trebuia să-i predăm la școală, băga în oală 4-5 gogoloși și îi punea la fiert, cu un băț tot amesteca în apă și se strângea un moț de fire și de acolo îl torcea și făcea ghem, borangic, așa îi spunea. Aveam întinse în lungul curții ață de borangic și cu o sârmă ca o manivelă îl răsuceam, făceam o ață destul de rezistentă, depinde de ce grosime voiai să folosești. Cârlig nu aveam, că era dupa război, dar le faceam noi din sârmă, așa că nu ne rămâneau decât puțini pești în cârlig. Când trăgeai, îi aruncai direct pe mal. Asta era prin anii ’47, ’48 și ’49. De pescuit… nu prea pescuia nimeni, prindeau pești cu mâna, plasa, cu coșul. Nouă ne plăcea metoda asta de prins pește.

Dupa ce ne-am mutat în Dej am continuat să pescuim. De la alun am trecut la băț de bambus Tonkin. Era unul pe nume Stanski. Era intarsier. Le făcea din bambus, găsea bambus de la cârje și mai știu eu de unde. Îl lua, îl tăia pe lungime, obținea bucăți triunghiulare, pe urmă le lipea deolalta și obținea un băț de bambus hexagonal. Dar nu prea rezista la lingură. Făcea bețe până la 4 metri lungime, asta era prin anii ’52 – ’53 apoi au început să apară fabricate în magazin, cel putin în Dej.
Apoi prin ani ’60, au început să apară bețe din fibră de sticlă, pline. Cele mai bune au fost Pezon Michel, inelele le puteai îndoi cu mâna dar nu se rupeau, nu știu ce material erau, nu le tăia firul. Când se uzau, ne aducea cineva de la București originale și le schimbam.
La lingură când am început era deja apărut nailon românesc. Era scumpă o rola. Linguri făceam din tot ce apucam, din galetuțe de tablă pentru copii, le tăiam cu foarfeca, făceam o paletă, o găuream, o puneam pe sârmă cu puțin plumb și se învârtea. Căileanu, să zic așa, a fost primul care a făcut apoi rotative din tablă de inox. Am avut o lingură la care țineam foarte mult, cred că am pierdut-o, paleta era făcută din moneda de alamă. Puneam pe calea ferată moneda, trecea trenul și le făcea plate, apoi cu foarfeca le dădeam forma. Erau foarte bune, că le frecai un pic cu nisip și străluceau din nou. Căileanul a fost primul, din câte știu eu, care a facut ștanțe. Erau lucrate de el la strung, raboteză, naiba mai știe, lucra la Depou, avea tot ce-i trebuia. Modelul de lingură de avat la el am vazut prima data, apoi am produs în serie. Aveam la linguri rotative și oscilante pană-i lumea. Asta era prin ani ’63 – ’64. Cele mai bune linguri de avat erau din cupru și vopsite în alb, neaparat în alb. Mai lăsam și culoarea cuprului, sau făceam din inox, dar cele albe mergeau și pe apă tulbure.

Toți veneau la noi să ne ceară. Și acum sunt valabile lingurile noastre. Vezi că Ernö și astăzi prinde cu ele. Am facut și din plumb, ne trebuia una mică și grea. Matrița am facut-o dintr-o bucată de tablă și mi-am făcut forma lingurii oscilante. O țineam cu o pensă strâns, o puneam pe o bucată de tablă sau fier, turnam plumbul în ea, desfăceam pensa și forma de tablă se desfăcea. Apoi o apăsam să-i fac curbura cu o lingură sau ceva rotund. Mergea ca glonțul, puteai să arunci departe cu ele.
Nu exista nici un mulinet care să fugă, care să tragă mai repede o lingură de-a noastră. De acea prindeam noi, pentru că în momentul în care dădeai dupa avați, ei se tot îndepărtau și dacă nu aveai băț și mulinet bun nu mai puteai să ajungi în locul în care băteau. Pescarii stăteau și se uitau la noi. Aruncam până pe celalalt mal al Someșului.
De pescuit pescuiam mai ales dimineața, mergeam cu mașina, prindeam câte ceva și după aceea mergeam la serviciu. La știucă mergeam mai ales la Mica pe baltă. Acolo am prins multe știuci cu taică-tu, mai ales în balta de jos. Era mult stuf așa cum îi place la știucă, era un tub de beton care lega cele doua lacuri, ne suiam pe el și de acolo aruncam. Am prins știuci acolo de 4 – 5kg. Erau știuci atunci, acum e o p… mare ce au facut acolo. Unde mai pescuiam la lingură după știuca, era la baltă la Reteag. Mai era și clean în baltă. Acolo am întalnit francezi care dădeau după știucă, erau veniți aici la Combinat în Dej. Erau specialiști, aveau tot felul de linguri, mai ales oscilante. Someșul Mic era foarte curat pe vremea aceea. Știu că odată am mers la pescuit acolo, era ziua mea și am uitat să ne luam apă. Am băut din Someș, așa curat era. Asta înainte să apară combinatul de porci de la Bontida și alte fabrici din Cluj. După ce au apărut acestea nu am mai pescuit acolo.

Primul avat pe care l-am prins a fost sub baraj la Mânăstirea. În ziua aceea am agățat trei, primul l-am agățat pe Someșul Mic mai în sus de Unire, pescuiam dupa clean și mi-a picat un avat, asa frumos, nu am reusit să-l scot ca atunci dădeam cu Tonkin, din bambus.
Odată eram la podul de fier de la gară, aveam cort montat acolo, s-au dus în sus băieții să dea după avat, eu cu Radu am ramas la cort trebuiau să vină femeile cu mâncarea. Vedem în mijlocul Someșului că bate un avat într-o baltă unde stătea apa, umbla dupa albitură. Pune mâna Radu pe botă și după câteva aruncări îl agață. Deasupra podului gării era gradina de legume de la 11 Iunie, cu de toate roșii, ardei, varză, tot felul. Femeile încă nu venise. Vedem ca la un moment dat venea cate-o varză pe apă, că mai aruncau în Someș tot felul de legume. Reușim să agățăm și o varză. Și uite asa cand au venit baieții de sus, i-am servit cu avat pe varză. Cand au venit femeile și au vazut că am mâncat deja, s-au înfuriat că veniseră cu mancare atâta drum la noi. Apoi ne-am dus în gară să bem ceva.

O glumă bună la avat a fost când eram cu Marius, la lingură pe insula de sub barajul de la Mica. Avații băteau în apa mică și cum tot am tras lingura în apă mică am tot lovit pietrile și o sarit vopseaua de pe ea, era mai mult culoarea cuprului. Un avat bătea chiar în capătul insulei, am dat ce am dat dar nici nu voia să se uite la lingura mea. Mă duc la geantă și scot o punga de plastic de culoarea alba, rup o bucată și o pun în ancora, arunc și la prima aruncare l-am luat. Marius zice ,,Ce-ai facut unchiule? L-ai?”  ,,L-am …’’, zic eu.

Știu că într-o dimineață, eram la Sanmarghita, cu corturile, erați și voi, ce partide de cleni am tras atunci… Mă scol devreme, era cam ora 4 ,îmi iau bățul și mă gândesc, ce bine că până va treziți eu prind câțiva cleni. O iau eu pe malul Someșului în sus și când ajung în dreptul satului se dau câinii la mine. Am sărit în apă. Numai acolo am scăpat de ei. Nu o durat mult și am fost înapoi la cort. Ud tot și fără clean.

Mai știi când am prins niște cleni și am făcut ciorbă de pește la cort, eram toți acolo, ne lingeam pe buze și nu știu ce am facut de am răsturnat oala pe jos, eram și un pic băut și am zis ,,Vedeti? Nici în ciorbă peștele nu e sigur că-l mănânci, d-apoi cand îl ai în băț!’’
Someșul, acum, nu știu ce fac aștia, că de câțiva ani nu e limpede niciodată. Aici unde săreai în apă de 3 metri și puteai deschide ochii că vedeai fundul, ne jucam aruncam pietre colorate și ne scufundam după ele să le scoatem de pe fund. Amintiri Romică, amintiri.

Interviuri

About the author

M-am născut lângă un tată blinkerist, am crescut pe malul Someșului, și m-am maturizat cu pescuitul la muscă, activitate care mi-a adus o mulțime de prieteni de suflet .

7 Responses to “Tibi Stănescu: Nici în ciorbă peștele nu e sigur că-l mănânci, d-apoi cand îl ai în băț!”

  1. Codrut iFish says:

    Trebuie facuta faza aia cu pescuitul pe Somes cu sculele lor. Ma tot gandesc la luntrea aia. Daca nu iese rezolvam si cu astea de guma.

  2. romulus says:

    Nu exista sa nu iasa ,o am in sange, lingurile sunt pe masa, betele sunt cu mulinete si fire, luntrea se face, trebuie numai maini care sa trateze toate lucrurile astea cu dibacie si respect

  3. romulus says:

    DOSARUL! doar El .

  4. Codrut says:

    Arhiva ramane.
    Dosarul e acolo.
    Ce ne mai trebuie?

  5. Codrut says:

    Cand dai luntrea la apa vin sa o botez. Remus stie cum.

Leave a Reply