Regina Nordului (partea a II-a): Pe Masternes cu Green Erling

26 Jul, 2012 |

O vedere “aeriana” a Vaii Sarii. Zonele de rau din imagine sunt zone private. Eu nu pescuiesc pe acestea.

Energizaţi de trecerea prin bucătărie, ne începem pescuitul în pool-ul de la Masternes. Erling lansează cu bățul de o mână, lansare după lansare, fără ca trecerile muştei prin apă să-i semnalizeze atingerea peştilor. Un vânt moderat din amonte îmi ușurează munca cu băţul de două mâini. Fără să reacționez, simt o muşcatură tremurată, fermă şi apărută ca din neant. Exact în mijlocul râului.

Firul deja a dispărut dincolo de inelul de vârf, urmat de running-line şi de backingul şuierând, când în sfârşit mă desprind de uimirea ce m-a paralizat câteva secunde. Înţep hotărât, blocând mulineta şi ridicând băţul la 45 de grade. Peştele răspunde cu un raliu înverşunat … şi brutal. Strig… „Fisk Erling!” şi văd cum prietenul îşi întoarce privirea uimită catre mine. Apreciază situaţia într-o fracţiune de secundă şi smulge printr-o mişcare fermă spre înapoi tot firul şi musca spre a evita ca acestea să fie luate la vale de peştele ce acum pare că accelerează într-una. Ies pe mal şi cât pot de repede, din bolovan în bolovan, urmăresc torpila ce pare că nu are nici o intenţie să se oprească. L-am depaşit pe Erling şi încerc să-mi iuţesc paşii. Smulg de trei ori, cu mişcări rapide, backing de pe mulinetă şi acum chiar alerg uşor, menţinându-mi cu greu echilibrul. Văd cum firul plutitor alb dintr-o dată se curbează. Mă opresc, suflând din greu şi cu inima bătând să-mi sară din piept. Firul alb continuă să urce în amonte. Mulinez, recuperând câţiva metri buni de backing, doar atât cât să menţin contactul direct cu peştele. Partea dinspre forfac a firului este acum exact în dreptul meu, la 3-4 m de malul opus. Progresiv, măresc presiunea pe băţ. Răspunsul nu se lasă aşteptat. Peştele tâşneşte în amonte, acum doar vreo 20 de metri şi se opreste din nou. Măresc presiunea şi simt cum se zbate împotrivindu-se, ca un caluţ nărăvaş. Păstrez o presiune constantă pe băţ şi peştele iese în şuvoi, încercând să-şi continue sprinturile în amonte. Nu reuşeşte la fel de uşor ca acum 10 minute. Curentul şi presiunea baţului îl împiedică şi cu toate că el înoata în sens invers, este purtat spre aval. Mulinez câţiva metri de backing, aplecând baţul către apă, urmat de o ridicare  către verticală, tinând mulineta blocată. Vineeee… încet, dar vine. Zmuciturile lui sunt mai „rontunijite”. „Ce zici, ăsta pare somon nu-i așa?” zice Erling. De abia acum îi remarc prezenţa, dincolo de umărul meu stâng. „Da, ăsta bănuiesc că este un somon. Doar dacă nu este un pastrăv de 10+.” Continui cu presiunea. „Pompez” firul, metru, după metru, cu toate că peştele continuă să se împotriveasca, reuşind totuşi să-l aduc către mal. „Yaap, är Lax!” (… este somon) zice Erling.

Un pool care cu toate ca se afla foarte aproape de E6, este unul din pool-urile mele preferate din Valea Sarii.

În loc să mai mulinez firul, mă retrag încet spre înapoi, cu paşi mărunţi. Peştele într-o ultimă încercare de a se elibera de cârlig, zvâcneşte făcând un arc de cerc si eşuează cu capul afară pe mal. Fac câţiva paşi spre el şi pun băţul jos. Erling deja este în apa, în spatele lui şi la apucat de coadă. Scoate peangul. Trec eu la coada peştelui iar el încerca să-i scoată cârligul. Peştele se zbate, protestând. Erling îl prinde între picioare (incalecat fiind) şi încearcă din nou. Peştele se zbate puternic. Eu cad într-un genunchi, iar Erling stă acum în fund, în apa de o şchioapă. Izbucnim amândoi în râs. Ce forţă mai are în el?! Ne-a pus în cur şi la propriu şi la figurat. Green Erling este acum în peangul prietenului meu. Scot peştele în curent şi fac câţiva paşi, până apa îmi ajunge la pulpe. Ţin peştele cu capul în curentul aducător de oxigen atât de vital recuperării. Trec 5,, apoi 10 minute şi cu toate astea simt că încă nu este gata de a fi eliberat. Apa râului, doar de 12-14 grade, mi-a răcit mâinile şi încheieturile degetelor încep să doară. Rabd strângând din dinţi. Câte kilograme are somonul? Cui îi pasă. Poate 10, poate mai mult sau mai puţin. Este o femelă de somon sălbatic, crescută în Atlanticul de Nord, dar născută în apele râului Văii Sării. A venit să depună icrele din care o noua generaţie de somoni salbatici vor coborâ în fiord peste doi ani. Râul a fost contaminat cu Girodactilus Salaris, cu circa 10 ani în urmă. Un parazit ce a decimat aproape întreaga populaţie de somoni salbatici autohtonă. De aceea pescarii sportivi au hotărât ca fiecare femela prinsă sa fie returnată. Femele ce depăşesc 65 cm nu pot fi reţinute. Rezultatele încep să se vadă. Aceşti paraziţi ucigaşi îşi au originea în zecile de mii de cuşti ale industriei de acvacultură din fiordurile norvegiene. Atât Girodactilus salaris cât şi Laxljus, un alt parazit, an după an, decimează populaţiile de somon sălbatic. O industrie de miliarde de dolari anual, este un mamut pe lângă asociaţiile de pescari sportivi ce luptă pentru conservarea somonilor salbatici din Atlantic. Dar suntem încăpăţânaţi si nu ne vom da bătuţi. Opinia publică începe să înteleagă şi avem din ce în ce mai mulţi susţinători şi printre politicieni. Poate totuşi încă nu este prea târziu.

Masternes – închipuiţivă că ar trebui să alergaţi pe această plajă de bolovani. Locul în care am întepat somonul nu apare în poza. (este undeva în stânga) Dar locul unde l-am eliberat este între flacără si marginea din dreapta pozei.

Erling, priveşte musca în razele soarelui, având un zâmbet pe față. „Daaa, de netăgăduit, musca asta este extraordinară. Să livrezi în mai puţin de 24h de la naştere, două exemplare de peste 8 kg ai locuitorilor Reginei Nordului, este o performanţă greu de depăşit.”
Bruschez usor somonul, iar el răspunde cu o lovitura hotărâtă din coadă și dispare cu o fulgerare argintie. Mă îndrept cu greu şi-mi scot şapca. Mă spăl pe fată de sudoarea acum uscată, cu apa din râu şi zâmbesc şi eu. Somonul înoata acum acolo unde-i este locul. Pacea şi normalitatea s-au instaurat din nou pe râu şi parcă acesta îmi zâmbeşte şi el. Privirea îmi rămâne fixată pe luciul apei şi trag adânc în piept aerul tare al dimineţii. Feeric! Umbrele muntelui de vizavi, din a cărui adâncuri izvoresc o parte din apele râului Văii Sării, alternează cu oazele de soare. Păsărelele cântă de parcă nu ar mai exista și un mâine. Insectele, mari şi mărunte, zboară în toate direcţiile şi la toate altitudinile. Ies din apa şi-mi recuperez baţul strâns deja, din mâinile lui Erling. Mergem agale spre rucsacurile lăsate mai sus, la 70-80 de metri de locul unde am eliberat somonul. Picioarele îmi tremură pe bolovani. Fac un ocol şi mă apropii de liziera pădurii pe o zonă cu pietriş mărunt. Îmi face bine să pot pune întreaga talpă a bocancului pe pământ.

Cu ceaiuri fierbinţi în mâini şi câte doi biscuiti, privim în tăcere râul. Razele puternice ale soarelui încălzesc combinezonul. Aburii se ridică din el şi sunt luaţi imediat de o adiere de vânt. Un fluture trece aproape de faţa mea şi se asează pe rucsacul lui Erling. Îl privesc îndelung, admirându-i coloritul. Scot caietul de însemnări şi încep să notez febril pe paginile lui albe impresiile ce sunt atât de vii acum. Erling cu F100-le în mâini, începe să fotografieze. Cuvintele sunt de prisos. Comunicarea dintre noi este acum la un alt nivel şi sub o altă formă decât cea vorbită. Ne privim doar şi ajunge. Amâdoi savurăm deopotrivă clipele acestea unice, ale pescuitului in Valea sării.

Inceput de septembrie. Vine iarna! Prima zapada a cazut peste noapte.

Mă opresc din scris şi privesc muntele din faţa mea. Are pe partea nordica, şuviţe şi pete albe de zăpadă. Este august şi pe ici pe colo frunzele unor mesteceni, încep să dea în tonuri de galben. Râul reflectă jucăuş o parte din razele soarelui. Păsărele necunoscute, continuă cu înverşunare să cânte prin padurea din spatele nostru. Un cor de melodii diferite ce se suprapun una peste alta. Simt cum o toropeală plăcută mă învăluie pe nesimţite. A venit timpul sa ne retragem. Va fi greu să adorm. Evenimentele nopţii din această zonă arctică încă sunt atât de prospete pentru toate simturile corpului meu încât creierul va refuza să se oprească din analiza care deja a început. Green Erling… ce muscă fantastică… Și încă sunt doar la a doua zi a vizitei mele in Valea Sării. Cu ce poate oare să ne mai surprindă?

In aceasta imagine aveti o varianta de Green Erling legata pe carlig Salar Partridge #6. Este identinca cu musca care a pacalit somonul de pe Masternes.

Am adormit cu greu şi m-am trezit brusc doar după trei ore de somn adânc. Imaginile orelor petrecute pe râu sunt încă vii în memorie încât produc adrenalină şi acum. Ce zi fantastică! Ce muscă! Green Erling, o creație rezultată din inspiraţia de moment, a dat un rezultat neașteptat. Să fi fost doar o întâmplare norocoasă că am legat-o? Cine sau ce m-a făcut să o leg? Că doar aveam cutiile pline cu muşte pregătite din iarnă. Oare nu este râul cel ce-mi provoaca inspiraţia? Este posibil să comunici cu un râu? Cum şi de ce? Întrebarile la care nu am un răspuns concret se succed în mintea mea cu repeziciune. În loc de răspunsuri, apar alte întrebări. Oare evoluţia noastra ca specie a acestei planete ne-a modelat şi capacitatea de a comunica cu natura?

Masternes la “miezul noptii”.

Indiferent care ar fi răspunsurile, care de fapt, pentru moment, nu contează, multitudinea evenimentelor ce se succed în viața noastră dovedesc uneori că ele de fapt nu se petrec la întâmplare. Însă noi trecem mai departe fără să reflectăm prea mult la ele şi nu înţelegem nici de ce şi nici cum se petrec aceste evenimente.

Cu March Brown pescuim destul de des pe Valea Sarii, atat eu cat si Erling. Blue Elegance este o musca a carui design ii apartine prietenului Erling Olsen. Dar musca este preluata de la un bun prieten al acestuia, care o lega cu totul altfel. Blue Elegance este o musca de seara care are pe constiinta atat pastravi de mare cat si somoni, pe multe din raurile norvegiene. Si nu numai in Norvegia. Sunt cateva rauri pe coasta de vest a Suediei pe care aceasta musca sa dovedit un killer.

 

Flyfishing, Locuri

About the author

Privesc obsesiv la tot ce misca in ecosistemul unui rau. Ochii mi se umplu de lacrimi, la fiecare reintalnire cu Regina Nordului. Toxicoman irecuperabil, ma droghez cu doze cosiderabile de fly fishing zilnic. Nu stiu tot si nici nu ma intereseaza sa stiu. Dar un lucru il stiu cu siguranta, ca nimic pe lume nu poate fi mai divin, decat o apa turcoaz, un bat de doua maini, un fir WF lansat transversal pe rau, un forfac Int., o musca conceputa si legata de mine la capatul forfacului si asteptarea/speranta/visul ce ma acapareaza, ca un pastrav de mare sa se lase ademenit. Iar daca mai am si un prieten de suflet cu mine in jurul focului de tabara, gandul mi se indreapta spre Dumnezeu si-i multumesc.

2 Responses to “Regina Nordului (partea a II-a): Pe Masternes cu Green Erling”

  1. Stefan says:

    Buna Petru, acuma vreo 12 ani ajungeam in NZ si iti ceream sfaturi despre ce echimpament de musca sa cumpar. Nu stiu cum am pierdut legatura. Ma bucur sa va regasesc.

    Numai bine
    Stefan

  2. Petru says:

    Salut Stefan, sigur ca-mi aduc aminte de tine. Cum stai cu pstravii? 🙂 Sper ca f bine. Ma bucur si eu ca m-ai regasit. Poate reluam discutiile despre pastravii de mare. Am sa-ti dau un semn pe e-mail.

Leave a Reply