Jawbreaker

23 May, 2018 |

Relax Trophy. Ce placere! Concursul mai asteptat decat masina de butelii. Mai greu decat testul de 100 de kumite pentru 1 dan in kyokushin. Mai ravnit decat fecioria Cenuseresei. Mai frumos decat ziua cand…

Nici nu mai stiu de cand am inceput pregatirile. Odata cu inaintarea in varsta au inceput sa dispara fluturii din stomac, aparuti cu o saptamana inainte de concurs. Din pacate in locul lor au aparut crampele. Basca, neamtul ala nesimtit mi-a ascuns gumele prinzatoare si mi-a incurcat firele de pe mulinete.

Echipa s-a cristalizat prin februarie, cand l-am sunat pe Dan si a fost de acord sa faca echipa cu mine. Deci, Ingineru si un inginer.

Ca un fost castigator al premiului pentru cea mai mare captura, am hotarat ca anul asta sa ofer o lanseta, made by myself, celui care va lua marfa babastoaca. Buna idee, salutata de toata lumea, in frunte cu Boanta.

Concret, sa purcedem!

Dupa un drum de cosmar joi seara pana-n Bucuresti, cu Cielo-ul din dotare, posesor al unei pedale de accelaratie iubitoare de glezna fina si dupa o noapte la Dan, am ajuns, la prima ora a diminetii (de Baragan), la Sarulesti.

Pus barca la apa, intalnire scurta cu prietenii, briefing rapid, poza de echipa, intrare pe apa, vocalize “registered trademark” Vasile si start. Cum la tragerea la sorti a numarului de pe barca si implicit a plecarii in mansa nu am reusit decat un rusinos 41, nu ne-a ramas decat sa reanalizam optiunile de locuri ramase de la masa bogatilor. Spre baraj au plecat primii 20….30. Clar, acolo nu mai era loc sa arunci un ac, daramite un jig si o ancora. Plecare in sens opus, azimut…..locul care mi-a dat marea captura acum 3 ani. Niente, liniste ca la Cernobil, nici nu ma prea asteptam. Dupa o scurta evaluare a situatiei Ingineru propune,inginerul accepta : “-Hai la carpa rosie” . Hai. Ajunsi acolo, apa de 5 metri, ancora la apa.

Ups

Ancora. Vai ce surpriza placuta! Troliu pe ancora. Minune. Deci nu mai trebuie sa-mi chinui mainile, spinarea, bicepsii, bucepsii, creierii…. cu trasul si coboratul ancorei de 10 kile. Apaaas pe butooon, ancora se elibereaza siii…..bingo, descifrez enigma fenomenului Tungus! Buf baf, zdranganit de lant legat de picioarele vietashilor, ciuperca atomica de namol, salai ostracizati de o greutate de 10 kile pravalita in curtea lor. Lasa ca e bine, nu conteaza zgomotul si nici blestemele scrisnite printre dinti ale preopinentilor, conteaza faptul ca “marfa” a raspuns la apel in primele 5 minute. Un fifty niner, sa fie primit, ca la Marea Unire(1859). S-a dovedit cel mai mare din ziua aia, prins de Ingineru. Pe agrafa cu tine, unionistule.

Fifty niner-ul s-a dovedit cel mai mare din ziua aia, chiar daca ne-am facut mai repede decat m-am asteptat cinci-ul de baza, chiar daca am upgradat la “insula cu pescarusi”. Un loc 12 in mansa, datator de sperante . Sperantele se datoreaza regulamentului flexibil si modern, comparativ cu matusalemicul regulament al ligii, care din pacate nu mai lasa loc de-ntors dupa ce ai dat-o-n gard in prima mansa.

Din pacate anul asta nu am avut cazare la Sarulesti, asa ca nu am prea avut timp de socializare, “beutura” si plans pe umarul “dusmanilor”. Cap compas Belciugatele, un hotel de 3 stele, ascuns in inima Baraganului, un peisaj de basm (in care personajul principal si unic e Baba Cloanta). Praf, pustietate, tantari, eu, Ingineru, Roberto, Reny si receptionerul. Somn si punct.

Sambata, in mansa a doua, am plecat printre primii. Guess where. Carpa Rosie. Big mistake. Am avut prezentare in primele cinci minute. Trasatura anemica, salau. Din pacate, cand l-am scos din apa, a avut inspiratia sa-mi recite din Dinescu : “Sunt tanar, doamna, tanar”. Pai, daca esti tanar si nu punctezi, de ce dracu te bagi in seama cu Relaxul meu nesimtitule? Spre marea noastra rusine am stat inca 2 ore pe loc, desi nu am mai avut nicio prezentare. Asta e, o zi abordata gresit, de parca m-ar fi pedepsit Barbosu’ cu IQ-ul lu’ viorica vasilica.

Zi terna, cu cinci-ul de baza facut foarte tarziu, la “buduroi”, cu detectarea unui prag ce ne-a dat in cinci minute o sfanta treime readucatoare de sange-n obraji si cu un al cincilea (pasoptist) luat cu multa emotie in minciog. Noroc ca a mai punctat Dan si am reusit sa upgradam pasoptistul. Un loc 16 in mansa a doua, seara terminata cu un gulas de mistret marca Giani si cocktailuri delicioase (multumiri organizatorilor) pe care nu le-am putut savura complet de frica poterei insirata pe drumul Belciugatelor.

Din pacate, seara a scazut presiunea atmosferica, o furtuna scurta ne-a ocolit si temerile noastre s-au adeverit a doua zi.

Vant

Vant de Baragan, pe o balta cu meandre, ascunsa printre coline, unde se creeaza un efect de tunel. Arhicunoscutul vant de Sarulesti sau de Argova. Am multe amintiri neplacute legate de acest vant, manse anulate, manse intrerupte, barca aruncata pe mal, cumulate cu ploi si namol, zeci de masini scoase cu shufa sau impinse…

Duminica, mansa a treia a inceput cu acest vant. Stiam din experienta ca va fi din ce in ce mai tare. Ca nu se va opri pana la terminarea mansei. Ca nu vom mai putea sta in orice loc doream. Ca vantul/valurile vor goni “marfa”. Asta insemna ca, spre deosebire de celelalte doua manse, unde necunoscuta era “unde gasim cinci bucati de fala” necunoscuta se transforma in “ unde reusim sa stam in ancora si in acelasi timp sa dam de marfa gonita de valuri”. Inspiratia de moment ne-a spus ca trebuie sa plecam cat mai departe de baraj, asa ca ne-am luat inima-n dinti, impermeabilele pe noi si am dat “blana” la motor pana la locul aratat de Catalin acum doi ani, numit plastic “insula cu pescarusi”. Inspirata alegere, am reusit sa punctam repede. Era evident ca locul era “populat”, trebuia doar sa reusim sa ne mentinem in ancora, pentru ca eram la 15 metri de mal si era grav sa ne impinga vantul in “faleza” impinzita de craci. Trebuia sa pescuim din sezut, pentru ca odata ridicati in picioare am fi creat efectul de “panza de corabie” ingreunand sarcina ancorei. Am punctat cu cinci-ul de baza, am avut tupeul sa chemam arbitrul la masurat si, culmea tupeului, l-am chemat si la upgrade, dupa ce se departase 200 de metri cu vantul in prova.

Aveam 281 de cm si, dupa evaluarile noastre stateam destul de bine, avand in vedere ca nu ne asteptam sa puncteze toti pe vremea asta. Mansa fiind pe terminate am hotarat sa plecam, cu vantul in fata de data asta, nu dupa o mica problema la motor cauzata, se pare, de blestemele pescarusilor deranjati de pe cuibar de prezenta noastra.

Ba s-al dracu’ “Sergent” al lu’ Alecsandri, cata dreptate avea cu drumul mai lung la’ntors acasa. Cu valurile de un metru si cu vantul in prova barcii ……cam greu. Macar sa fi fost bere in loc de apa aia care ne-a intrat in barca, in ochi, in haine si-n gentile cu scule.

In fine

Am ocupat un loc 4 in mansa, la 2 cm de podium si un loc 10 la general. Lanseta de la mine a luat-o Doru. Il felicit si ma bucur enorm pentru el. Sper sa-l ajute la cat mai multe capturi deosebite.

Asta e. Mi-am atins scopul. Am pescuit, mi-am revazut prietenii dragi pe care, asa cum spuneam intr-un articol anterior, ii vad din ce in ce mai rar. Merg la concursuri de pescuit de multi ani. Si sunt multumit si recunoscator pentru un singur lucru. Acela ca de-a lungul timpului nu mi s-au schimbat prioritatile. Revederea prietenilor este principalul motiv pentru care bat atatia kilometri, cheltui atatia bani si energie. Ce poate fi mai frumos decat sa simti ca principalul hoby te-a ajutat de-al lungul timpului sa cunosti atatia oameni si sa ti-i faci prieteni pentru tot restul vietii? Un singur lucru. Dar nu vi-l dezvalui.

Enjoy.

Featured, Rodbuilding, Spinning

About the author

Primul contact cu pescuitul l-am avut pe la 11 ani, pe dig, la mare. Sunt multi ani de atunci iar eu sunt inca in perioada de acumulari. Acumulez cunostiinte , prieteni, caracter...
No Responses to “Jawbreaker”

Leave a Reply