Înfruntarea de pe graniţă

07 Apr, 2012 |

După cîteva încercări, nereuşite, am prins în sfîrşit o partidă adevărată (în sensul pregătirii şi al logisticii, nu al capturilor ☹) de pescuit la şalău din acest an, după terminarea nesuferitei ierni. Concret, am participat la concursul de spinning “Orşova Cazanele Dunării”, un concurs “prietenesc”, în sensul lipsei rigorilor şi al “fălcilor încleştate” din LRS (care, parcă, la un moment dat îmi lipseau☹).

Îmi place enorm zona Parcului Naţional Porţile de Fier, îmi plac oamenii din Severin şi Orşova, am mulţi prieteni buni în această zonă şi dacă, prin absurd (fiindcă nu joc) aş cîştiga la loto, aici mi-aş cumpăra o casă, să aud în august, la 6 dimineaţa, cloncul în Cazane si seara sa beau o bere, să mănînc o pleşcaviţă şi să ascult Bajaga I Instruktori, cu prietenii, pe malul Dunării.

S-au adunat mulţi entuziasti la start, de la bărci care oricind ar putea trezi un reflex gen “autostop” în rîndul piţipoancelor de pe Riviera Franceza , pînă la bărci care in epoca embargoului iugoslav cărau cit o caravana de catîri pe Drumul Mătăsii in perioada cea mai sigură. Lipsa de experienţă a organizatorilor, cărora le multumesc pentru efort si implicare¸ precum si lipsa logisticii necesare, a dus la un sector care la prima vedere era suficient, dar s-a dovedit a fi foarte mic. Un sat scufundat (Ogradena) cu ocazia urcării nivelului Dunării, pentru construirea barajului, se lăfăia pe ecranele sonarelor, ducîndu-mă cu gîndul la un bombardament cu mortiere în războiul din Pacific. Asta a dus la capturi puţine,  spre mirarea celor neobişnuiţi să pescuiasca lîngă alte 20 de barci cu motoare de peste 50 CP.

Deşi era o avertizare de vreme rea, iar zona Cazanelor e un mic Triunghi al Bermudelor în privinţa asta, s-a putut pescui şi, din punctul meu de vedere, au fost îndeplinite toate condiţiile unei partide super reuşite la şalău. Puţin vînt, puţină ploaie, apa puţin tulbure, de la ora 10 s-a dat drumul la baraj si a crescut curentul, perioada anului era optima, apa avea 10° C , şi totuşi…


Sectorul mic si concurenţii neobişnuiti cu disciplina concursurilor si cu pescuitul in condiţii de competiţie (motoare ambulate la maxim, distanţe foarte mici între concurenţi, ancore neadaptate curentului şi vîntului) au dus la capturi puţine şi atacuri apatice. Am terminat concursul cu o captură de 57 de cm, care ne-a dus la dus pe un loc 7, foarte bun avînd in vedere experienţa mea în aceste zone.

De abia aştept să-mi reîntîlnesc prietenii din Orşova ( Eugen, Simică si Nicu Roman) şi vă promit noi articole cu secrete din această superbă zonă a ţării.

 

 

 

Locuri, Spinning

About the author

Primul contact cu pescuitul l-am avut pe la 11 ani, pe dig, la mare. Sunt multi ani de atunci iar eu sunt inca in perioada de acumulari. Acumulez cunostiinte , prieteni, caracter...

24 Responses to “Înfruntarea de pe graniţă”

  1. Ghenadie iFish says:

    cand e gata lanseta, vreau si eu …

  2. gabie says:

    neaparat

  3. Codrut iFish says:

    Arata locul de ti se face rau. Plus ca numai gandul la peșcavițe mă înmoaie la genunchi. Dunav, volim te! 😀

  4. Codrut iFish says:

    Iar barjele alea sunt de bulan maxim

  5. romulus says:

    oare eu asi avea ce face acolo cu chestiile mele ?

    • Codrut iFish says:

      Pt. salau, parerea mea ca nu, doar daca exista locuri bune cu apa cu adancimi “normale” si curent cat mai mic. Dar pentru avatii de Dunare no problem. Gabie, tu stii mai bine…

  6. gabie says:

    acolo nu prea da nimeni dupa avat si nici nu prea am vazut atacuri.
    e drept ca nici nu i-am cautat.
    dar e buna plescavita:D.
    foarte aproape e riul mraconia care ura sus in munte si are cleni , pastravi si ursi dansatori.
    lenti stie:P

  7. gabie says:

    era o figura de stil ma.
    artistii isi permit din cind in cind cite una.:P

  8. Lenti says:

    ursii dansatori s-au transformat intr-un salau de 4 kg. gabie stie!

    • Codrut iFish says:

      Vreau si eu o tura la balciul asta.

    • gabie says:

      care ma , ala de nu stiai cum sa-l tragi afara din apa si m-am milostivit eu de tine?
      si apoi iti era frica sa pui mina pe el ca sa-i scoti jigul si m-am milostivit eu de tine?
      nici cipollini n ute prindea cind ai auzit ca sunt ursi la mraconia:):):):)
      vezi ca am poze ca salaul, daca ala are 4 kile inseamna ca eu sunt terente si data viitoare dorm tot cu tine in camera:P

  9. Lenti says:

    E chiar de 4 kg. Malin poate sa confirme.
    Pozele sunt la mine.
    Te-ai milostivit sa-l scop din apa? Dar ce altceva puteam face. Sa arunc lanseta si mulineta in apa?
    Stiu ca e greu de acceptat ca era cel mai mare exemplar al zilei, dar asta e… Si prins cu un jig de 14g.

  10. gabie says:

    pai puteai face urmatorul lucru :
    sa ti-l scoti singur , ca asa fac pescarii de competitie:D

  11. Lenti says:

    te-am lasat pe tine sa ai bucuria sa scoti unul de 4 la Cazane

  12. gabie says:

    aaaaaaaaa, pe chestia asta , ai o bere de la mine cu prima ocazie.
    da’ si tu trebuie sa dai una , pt poze. 🙂

  13. Lenti says:

    alles klar cu o bere.
    Pentru o naveta conditia e sa-i gasesti ochelarii lui Ionascu de langa ponton.

  14. gabie says:

    Ochelarii lui Ionascu sunt purtati de cel mai batrin somn din Dunare.
    E de-o seama cu Charlie Watts si daca-i recuperezi ai parte de captura vietii.
    Mregem in mai acolo, sa-i recuperam , cu tot cu tobosar.

  15. Lenti says:

    s-ar bucura Ionascu daca i-ar regasi

  16. Lenti says:

    as merge acolo ca mi-a placut mult

  17. gabie says:

    ce esti dispus sa faci , ca sa te luam cu noi?

  18. Lenti says:

    ma descurc si singur. stiu unde trebuie sa ajung plus ca am si barca si motor.

  19. REVAL says:

    asta nu e concurs unde nu a fost valer cu liviu,a fost antrenament pentru voi care va credeti pescari,pune premii consistente ca sa udam betele .nu e pt. toata prostimea,

Leave a Reply