În Țara Celor 8 Anotimpuri

28 Apr, 2013 |

DSC_8169_01

După lungi discuţii şi poveşti despre peştii prinşi şi peştii pierduţi, despre frumuseţea locaţiilor şi accesibilitatea lor, despre vastele întinderi de apă şi pădure, în sfârşit am trecut la acţiune. Am decis locaţia şi am facut invitaţiile. Am plănuit şi dezbătut toate detaliile cu cei ce au considerat propunerea mea. S-au făcut plăţile în avans, pentru rezervarea în camping. Era februarie şi încă iarnă. Lunile ce au urmat au trecut greu. Asteptarea durea ca o măsea cariată. Cu o săptămână înainte de soroc, toată lumea a fost cuprinsă de febra plecării şi nerăbdarea descoperirii uneia din minunăţiile naturale din Europa. Telefonul a sunat în fiecare zi deorece bagajele urmau sa fie facute. Totul a fost gata pregătit până în cel mai mic detaliu. Marea aventură în Suedia, dincolo de cercul Polar de Nord, putea să înceapă.

DSC_8105_01

La o masă comună de socializare cu bucate tradiţionale din zona arctică.

Aşa cum am convenit cu Andrei şi Radu sunt prezent la aeroportul din Kiruna la sosirea avionului lor. Ne salutăm cu căldură şi ne îndreptăm spre ieşire. Băieţii se ocupă de formalităţile de închiriere a maşinii rezervate şi imediat ne îmbarcăm, cu destinaţia Lainio. Ei sunt primii care au sosit. Tot de la Baia-Mare va veni şi Călin. Urmează Ioana, Codruţ şi prietenul Romi din Dej. Din oraşul meu natal sosesc în ziua următoare încă patru români conduşi de Ovidiu, un frate de suferinţă, un pescar inrăit de pe malurile Mureşului. Cu Ovidiu am început discuţiile despre ştiucile din Suedia deja în 1994. Pe masură ce preţurile au crescut şi pescuitul în Delta Dunării a devenit an dupa an din ce în ce mai slab, parcă şi Ovidiu începea să dea crezare poveştilor mele, care întotdeauna începeau cu “Suedia este paradisul pescarilor”. Dar ştiţi cum este cu „… la pomul lăudat”? Oricât de frumoase sunt poveştile, parcă nu-ţi vine să crezi că acolo mai umblă „câinii cu covrigi în coadă”.

kurkkio

Cu doi dintre cei cu care am povestit de zeci de ori despre Kurkkio, Codruţ şi Romi

Cu cei doi primi sosiţi am facut deja un tur de pescuit pe unul din locurile mele favorite. Împreună acum şi cu cei trei din a doua tranşă, Ioana, Codruţ şi Romi, paşim pe locuri de care ei au auzit doar din poveştile mele. Tot drumul până la malul apei, am simţit emoţia celor trei prieteni de pe scaunele din spate ale maşini. Am ajuns şi o luăm pe cărarea ce ne duce printr-o pădure de pin. Suntem la Kurkkio în mijlocul unui canion al râului Lainio. “No … spune şi tu! Ce poţi zice despre un râu ca ăsta?” zice Romi imediat ce dă cu ochii de suprafaţa învolburată a râului Lainio. Ne continuăm imediat drumul spre “Fransmannen”. Cum ajungem şi ne instalăm îl aud din nou pe Romi zicând, după ce minute în şir sa învârtit încoace si în colo privind doar: “- Petru, acum înţeleg exact la ce te-ai referit când îmi spuneai că nu poţi ieşi pe apele din România la pescuit. Când ai acces an dupa an la aşa ceva, cum naiba să poţi pescui printre peturi şi gunoaie. Eu încă sunt buimac şi nu-mi vine să cred ochilor ce văd. Parca sunt intr-un vis frumos din care nu mai vreau să mă trezesc.”

DSC_3502_01

Lainio la intrarea în Canion

Bunul prieten Romi nu ştie cât de bine îmi fac cuvintele lui. Un cerc s-a închis pentru mine. Mi-am dorit din tot sufletul ca şi el să poata vedea măcar o dată în viată locurile descrise de mine. În toate epistolele către el şi în articolele publicate, am tot încercat să povestesc despre felul în care percep eu natura laponă din Suedia. Câte o data am reuşit. Alte daţi mai puţin. Dar auzindu-l acum pe Romi m-am liniştit. Undeva printre rânduri si printre cuvintele rostite, el a primit mesajul meu. Deci se pare că totuşi am reuşit să comunic esenţa! Privindu-l acum în ochi am citit stupoarea provocată de realitate şi respectul pe care mi-l acorda . Undeva acolo în suflet parca mă şi ruşinez de reacţia lui Romi. Parcă simt că nu merit aprecierea lui. Eu sunt doar un emisar şi nu am facut nimic ieşit din comun.

DSC_3571_01

„Fransmannen” unul din poolurile preferate de pe Lainio.

Este greu să povesteşti despre Lainio si Laponia la modul general, mai ales dacă eşti un iubitor de natură. Este greu pentru că atunci când eşti acolo la faţa locului, nu poţi scrie mai nimic. Eşti în transă şi cuvintele îţi vin de-a valma în cap. Nu poţi face ordine printre ele. Eşti beat de mirosuri şi culori, de sunete şi gustul apei, de emoţiile pe care le trăieşti mai tot timpul când nălucile sunt înhăţate de locuitorii adâncurilor. Lumina difuza de la miezul nopţii te ameţeşte. Ochii văd, dar mintea nu poate să priceapă. Spectacolul luminii în orele în care eşti obişnuit să vezi stelele este ireal. Nici unul din aceste spectacole zilnice nu seamănă unul cu altul. Explozia de culori şi nuanţe, dansul ameţitor al umbrelor şi razelor de soare reflectate de  suprafaţa apei, mângâierile curenţilor de aer, … toate la un loc alcătuiesc decorul în care spectacolul “nopţilor albe” îşi joacă rând pe rând fiecare act. Iar toate acestea la un loc te fac să te simţi din nou ca un copil ce ascultă o poveste despre căpcăuni şi zmei, despre spiritele pădurii, despre veşnica luptă a binelui împotriva răului. Eşti vrăjit, mut de uimire şi nu reuşeşti decât să te exprimi la superlative. Cine te-ar asculta sau ţi-ar citi rândurile scrise, nu ar înţelege de fapt mai nimic. Probabil că majoritatea ar crede ca eşti obraznic, dacă chiar ai indrăzneala să crezi că ei acceptă exagerările tale.

DSC_8016_01

O seară in care apa răului Lainio a luat foc.

Despre “Laponia celor 8 anotimpuri” nu se poate scrie exact. Nimic acolo, cel puţin pentru mine, nu a semănat cu ceea ce ştiam de la vizite anterioare. Cu toate că recunosc anumite repere, cum ar fi copaci, stânci, lacuri, porţiuni de râu, flori, cascade şi aşa mai departe, dar ambianţa generală este diferită. Singura explicaţie la care am reuşit să ajung este că “Lumina” nu este aceeaşi de la an la an.

DSC_3514_01

„Lava” lichenii ce sunt în perioada de iarna principală hrană a renilor

În această atmosferă aproape ireală, interacţiunea cu oamenii devine simplă. Oamenii sunt mai buni pe malul râului Lainio fiindcă acolo sunt fericiţi. Întalnirea cu ei şi orele petrecute împreună sunt amintiri ce rămân salvate pe vecie în memorie. Unii nu vorbesc despre aceste amintiri decât în termeni generali, de teamă să nu se facă de ruşine. Alţii, ca mine, vorbesc prea mult şi se pierde din credibilitatea mesajului ce-mi doresc să-l transmit. Am încercat şi altfel. Nu merge de loc. În momentul în care mintea se transpune în ambianţa Laponiei o iau razna şi diareea verbală apare simptomatică de fiecare dată.

DSC_8390_01

Păsări din basmele copilăriei.

Nu pot uita nimic din tot ce a fost săptămâna românescă la campingul Liniştii, pe malul râului Lainio. Dar am să enumar doar cateva momente care mie îmi vin în minte printre primele atunci când mă gandesc la zilele acelea de sfârşit de iulie.

DSC_8196_01

Se privesc cu aceeaşi curiozitate

În primul rând nu pot uita feţele celor patru arădeni care se întorceau din prima lor expediţie cu barca la pescuit de ştiucă. Ele exprimau oboseala fizică. Dar în ochi le citeam nerăbdarea de a povestii. Vroiau să-mi spună totul într-un singur cuvant şi nu reuşeau. Mai târziu la masa comună la care arădenii au pus peştele, iar noi ceilalţi am contribuit cu ţuica, pâinea şi mujdeiul, li s-au mai dezlegat limbile şi poveştile aventurii lor au fost prezentate cu repeziciune. Ştiucile erau peste tot. Atacau tot ce mişca prin apă. Monştrii, adevăraţi crocodili, aşa cum le spusesem, au plecat cu voblere, rotative şi linguri. Cum mai poţi să mai trăieşti altceva şi mai emoţionant cu baţul în mână, când deja le-ai trăit pe toate într-o singură ieşire. De la nerăbdarea primului atac, la un maxim al producţie de adrenalină din momentul atacului de ştiucă polară a fost doar vorba de o fracţiune de secundă. Iar aceeaşi trăire intensă s-a repetat, din nou, din nou şi iarăşi din nou.

DSC_8251_01

Arădenii

Ecoul râsetele noastre s-au răspândit pe kilometrii în aval şi în amontele râului Lainio, datorită glumelor povestite cu atâta umor de “tonomatul de bancuri” al gaştii. Radu ne-a bombardat o săptămâna întreagă cu bancuri noi/vechi şi toţi eram uimiţi de cum de poate să şi le amintească. Am râs cu lacrimi şi pe toţi ne-au apucat crampele în maxilare, de atâta râs.

DSC_8178_01

Adunaţi la grătar, poveşti pescăreşti şi glume

La mine cel puţin ţuica băută la mesele comune, nu mai avea efect. Mai ameţit decât deja eram, nu puteam devenii doar degustând din licoarea de prună. Focul din mijlocul foişorului de pe malul râului, unde eu am petrecut nenumărate ore memorabile şi cu alte ocazii, parcă de data asta împreună cu noii şi vechii mei prieteni avea o alta importanţă. El devinise centrul în jurul caruia sau strâns nişte oameni făra o istorie comună. Istoria noastră, se scria acolo şi atunci. Focul devenise istoricul ce cu căldura şi flăcările lui jucăuşe ne tatua în memorie fiecare detaliu al clipelor petrecute în jurul lui.

DSC_8175_01

Foişorul de foc

Nu pot uita expediţia pe răul Lainio cu bărcile de cauciuc. Nimic din ceea ce am văzut şi simtit nu se asemana cu ceea ce deja ştiam. Am poposit exact pe aceleaşi maluri şi am trecut prin aceleaşi cataracte ca şi cu alte prilejuri. Dar tot ce-mi trecea pe sub ochi sau îmi stimulau simţurile era nou. Pozele făcute cu această ocazie redau doar cel mult 30% din ceea ce de fapt am avut ocazia să trăiesc la faţa locului.

DSC_8282_01

La jumătate de drum prin Canion o pauză de cafea, un sandwich şi pentru unii de
uscat pantaloni

Pentru toate astea le mulţumesc celor ce au fost acolo pe Lainio în acea săptămână de vara. A fost unic şi nu voi uita nicio dată. Nimeni nu şi-a asumat un rol de conducător. Nimeni nu a încercat să menţină un spirit de gască. Acolo totul sa întâmplat de la sine. Oamenii sunt buni şi se înfrăţesc pe malul râului Lainio.

DSC_8473_01

Râul cu afluenţii lui şi lacurile din apropiere au fost tot acolo unde le ştiam. Însă de fiecare dată descopar ceva ce nu am văzut la vizitele anterioare. Cobori pe râu 12 ore şi nu te plictiseşti o clipă. Ba mai mult a doua zi ai lua-o de la capăt. Atracţia către el este ca o boală. Devine o dependenţă iar despărţirea de el este de fiecare dată la fel de grea.

DSC_8298_01

De data asta am vrut să vă vorbesc doar despre râu, lumina boreală şi prieteni. Sper să nu fiţi decepţionaţi. Dar pentru mine, mare parte din ceea ce este scris aici, înseamnă de fapt să merg la pescuit. Sigur că şi peştii prinşi au importanţa lor. Dar despre ei v-am mai povestit si cu alte ocazii. Iar despre peştii prinşi cu această ocazie am să vă povestesc altă dată.

DSC_8343_01

Ioana

Martorii mei la această aventură au fost Ioana şi Cecilia, Codruţ, Romi, Andrei, Călin, Radu, Ovidiu, Adi, Pepe şi “Doctoru”. Săptămâna românească pe malurile râului Lainio a fost un succes. Nu pot sa închei fără să vă îndemn să puneţi Lainio pe lista locurilor ce trebuie vizitate cel puţin o dată în viaţa unui om.

 

Flyfishing, Locuri, Spinning

About the author

Privesc obsesiv la tot ce misca in ecosistemul unui rau. Ochii mi se umplu de lacrimi, la fiecare reintalnire cu Regina Nordului. Toxicoman irecuperabil, ma droghez cu doze cosiderabile de fly fishing zilnic. Nu stiu tot si nici nu ma intereseaza sa stiu. Dar un lucru il stiu cu siguranta, ca nimic pe lume nu poate fi mai divin, decat o apa turcoaz, un bat de doua maini, un fir WF lansat transversal pe rau, un forfac Int., o musca conceputa si legata de mine la capatul forfacului si asteptarea/speranta/visul ce ma acapareaza, ca un pastrav de mare sa se lase ademenit. Iar daca mai am si un prieten de suflet cu mine in jurul focului de tabara, gandul mi se indreapta spre Dumnezeu si-i multumesc.

13 Responses to “În Țara Celor 8 Anotimpuri”

  1. claudiu says:

    da, fain!

  2. Ghenadie says:

    Frumos…
    Cand fu asta?

  3. Codrut says:

    2009. Parca a fost ieri. Amintirile frumoase mor mai greu decat Bruce Willis. :-p

  4. romulus says:

    Ce mai pesti, ce mai peisaj, dar ce mai prietenie.

  5. Codrut says:

    Corect. Imi aduc aminte de unul dintre ghizi, saracul, dupa o noapte de prietenie cu mine si o sticla de tzuica.

  6. Paul Rus says:

    Un vis devenit realitate – la cat mai multe 🙂

  7. Codrut says:

    Faceti cumva si ajungeti acolo. Apoi, cat mai des, cu atat mai bine. Dar “lagom”.

  8. Remus says:

    In locatii deastea ar trebui sa se intoarca autocarele goale inapoi in tara. Ca-n excursiile din Germania in anii ’90. Nu pot decat sa-mi imaginez ce-i acolo …

  9. Silu says:

    Multumim!
    Prin acest articol am avut si noi, ceilalti, sansa sa simtim o farama din emotia pe care ti-o pot da acele locuri. Divin! Nu stiu cum as rerzista emotional intr-o excursie reala acolo. Cum ai puterea sa te mai intorci?…

    • Petru says:

      Cu placere … si voi mai revenii cu articole asemanatoare. Ma bucur ca mesajul a fost inteles. 🙂

  10. Petru says:

    Din pacate vesti nedorite.
    Am aflat ca unul din protagonistii acestei aventuri in Tara celor 8 anotimpuri, Calin Pop se lupta de un an cu un cancer pulmonar. (pescarul in poza de pe bannerul articolului) Eu si Cici ii dorim insanatosire grabnica. Speram ca va reusi sa scape de aceasta boala ucigasa.

    Calin, esti in gandurile si rugaciunile noastre!

  11. romulus says:

    Calin o sa ramana printre noi multi ani , sunt sigur de asta.

  12. Cosmin Gheorghe says:

    Hello baieti,

    Foarte misto articolul, cred ca a fost senzational.

    Vreau si eu contactele voastre, in special Codrut si Petru. Vreau sa bag o expeditie 100% fly fishing in Suedia anul asta si as vrea ceva informatii, pareri, sfaturi. Am deja o gasca, dar daca va bate si pe voi gandul cu mare drag ne unim fortele. Noi ne gandeam la Ammarnaes, dar nu stiu daca sunt si somoni pe-acolo ca sa simt si eu cum scartaie batul de DH :))

    Astept un semn de la voi cand vedeti acest mesaj. Va salut si va respect!

    Cosmin Gheorghe
    0726663451

Leave a Reply