Fly Fishing în Austria II – Wellach

21 Sep, 2012 |

Sankt Primus

Caniculă! Cod portocaliu şi roşu în mare parte din România. Transpir în permanenţă şi sunt scârbos de lipicios. Fac duşuri de 3-4 ori pe zi şi tot nu reuşesc să scap de senzaţia de „transpiraţie acră”. Aerul este greu ca plumbul.

 Autostrada spre Maribor, Slovenia, este puţin traficată. Ascultăm ştirile la radioul maşinii, pe un post maghiar. „La Oslo şi pe insula Uthøja din Norvegia, a avut loc un atac terorist. Zeci de tineri şi tinere au fost „executati” pe insula. Autoritaţile norvegiene …” sunt cuprins de panică şi multă tristeţe. Oprim într-o parcare. Mă simt extrem de afectat de cele auzite. Mă gandesc la norvegienii pe care-i cunosc. Ce tragedie! Ce vremuri trăim! Un norvegian şi-a macelărit, pur şi simplu, proprii concetăţeni. Oribil, trist şi extrem, extrem de frustrant!
Incă afectaţi de cele auzite la radio, intrăm în Maribor şi ne rătăcim pe străzile oraşului. Căutăm semne care să ne pună pe direcţia corectă. Întrebăm trecatorii în engleză. Primim indicaţiile necesare şi în final ne continuăm drumul pe o şosea şerpuită, pe malul stâng al Dravei (Mur în Austria). Este în weekend şi traficul intens. Limitările de viteză alternează între 50 şi 80km/h. Trecem de Davograd şi la câţiva kilometri, intrăm în Austria. Mai avem doar circa 50 km şi vom ajunge la ţinta noastră, micul oraşel Sankt Primus din regiunea austriaca Carintia. Intrăm în curtea pensiuni şi parchez maşina la umbră. Aerul este oxigenat şi asta o simt până în cea mai mică alveolă a plămânilor. Temperatura în jur de 24-25 de grade. Văcuţele mugesc în grajdul a carui prezență o simţim şi în nări. Gazdele noastre ne întâmpină cu căldură şi prietenie. Ne luăm în primire camera şi trecem în revistă dependinţele ce ne stau la dispoziţie. Car bagajele şi ne instalăm cât mai comod pentru o săptămână de „viaţa la ţara”, munte, râuri de munte şi lacuri. Klangenfurtul este doar la 30 minute de mers cu maşina.

„Hai să vedem râul. Ce zici?” Ne ridicăm cu greu din pat şi ieşim. Ne-am sculat la unu noaptea şi am pornit la drum, iar acum ne-a prins oboseala din urmă.
Cu harta zonei memorata de pe Google Earth, dar şi cu o hartă pe hârtie la îndemână, de rezervă în caz de… o luăm spre râul pe care-l ştiu că trebuie să fie la sud de Sankt Primus, doar la caţiva kilometri. Văd podul şi aud dintr-o dată şi zgomotul apei învolburate. „A plouat la munte! … si apa este ciocolată cu lapte. Aşa ca maine putem merge la Klangenfurt.” In colţul ochiului o văd pe Cecilia zâmbind mulţumită.

Wellach – unul din afluenţii Murului.

După doua zile în care a mai plouat când dimineaţa, când seara, doar trecător, apele râului Wellach se limpezesc şi mă hotărăsc să-mi cumpăr autorizaţie pentru ziua următoare.
Mă scol cu noaptea-n cap şi mă echipez fără să fac nici un zgomot. Totul era pregătit din seara anterioara. Părăsesc pensiunea pe străzile încă pustii și parchez lăngă podul de lemn si o iau pe o cărare, în amonte pe partea stângă a Wellach-ului. Râul mă încântă cu toate vâltorile si repezişurile ce mi le dezvăluie la fiecare pas.  Apa s-a limpezit suficient şi în mod sigur voi putea încerca şi muştele uscate. Mi-am montat atât bătul de clasa 5 cât şi pe cel în clasa 3. Soarele incepe să lumineze cerul ascuns dincolo de piscurile munţilor. Peisajul este splendid. Dorinţa de a pescui se luptă cu cea de a admira şi savura măreţia şi frumuseţea peisajului austriac. După înca 15 minute de pură contemplare a peisajului din jur, fac primele lansări. Curentul aduce musca uscată catre mal. Un prim atac îl ratez. Lansez din nou şi acum sunt pregătit. Atacul vine ca la comandă exact în aceeaşi „pătraţică” de râu. Înţep sincronizat cu muşcătura. Primul păstrăv de Wellach poate fi contorizat. Scot camera din buzunarul vestei şi fac cateva poze. Îl eliberez pe micul locuitor al râului şi acesta dispare cu repeziciune. Îl urmează încă o serie de „frăţiori” gemeni. Mă decid să schimb tactica. Trec la muşte ude şi streamere, pe cârlige de #8-10. Nimic, cu toate că variez cu tip-uri scufundatoare adancimea la care pescuiesc. Schimb din nou musca şi leg de data asta un Muddler. Simt câteva atacuri, dar toate încercarile mele de ai înţepa, eşuează.

Schimb din nou strategia. Trec la nimfe lestate şi din cele cu bilă de alamă. Pun şi un indicator de muşcătura. O tehnică care în principiu este exact ca şi cea a pescuitului la plută. Lansez cu 3-4 metri în amonte de locurile pe care banui că ar trebui să stea peştii. Trece o ora şi în afară de câţiva păstrăvi de max 20-25 de cm, nu am nici măcar o singură prezentare de ceva ce pot numi, acceptabil în clasa 300-500g, ce să mai vorbim de exemplarele pe care le vezi prin pozele pe internet.

Se apropie miezul zilei şi mă retrag la pensiune. Pe la ora 17 îmi reiau locul pe marginea râului. În parcarea de lângă pod nu am mai avut loc să lăsăm maşina, aşa că am luat-o pe un drum ce de abia se vedea de iarba înaltă prin pădure. Dar înainte să plecăm m-am dus să vad şi eu zona podului. Lume multă pe pod şi în apă. Toţi cei ce pescuiau, dădeau cu metoda cehească după lipan. Majoritatea italieni şi doi nemţi. 12-15 persoane pe 200-300 m de râu.

Parchez maşina într-o poieniţă şi las cheile la Cecilia. Intru în râu, cu aproape 1 km mai sus de zona pescuită de dimineață. Din nou mă „chinuie” pălmaşii. Aproape la fiecare 5-10 minute prind 2-3. Mă mut pe o zonă mai adâncă, în aval. Chiar după un prag, forma malului, culoarea apei şi curenţii, îmi spun că este mai adânc. Trec foarte meticulos prin pool, lasând streamerul să evolueze din metru în metru. Ajung la capătul zonei fără să am un singur tremurat în fir. Schimb musca şi mai trec o data. Acelaşi lucru. Nu-mi vine să cred. Locurile de hrănire şi adăpost în poolul ăsta sunt ca la carte. Schimb tipul în unul scufundător şi adaug şi pe forfac, pe portiunea mai groasă a lui, o bobiţă de pastă de tungsten. Adaug şi o bucată de fir mai subtire de 0,14. Lansatul devine mai anevoios, din cauza lestajului şi a tipetului scufundător. Mi-am pierdut două ore doar pe această porţiune şi rezultatul este zero. Traversez râul şi cobor cam 50 de metri. Zona era cu apă până sub genunchi. Urma o zona cu bulboane, mai adânci, atât pe malul meu cât şi spre malul celălalt. După a doua lansare un tremurat hotărât şi peştele este înţepat. Îl simt că este mai marişor decât cei luaţi anterior. Îl aduc la mal. Are cam 350-400g. „No … hai că aşa mai începe să semene cu ceea ce se arată a fi”, îmi zic. Continui să pescuiesc. Nimic! Schimb locul. Nimic! Doar câţiva pălmaşi. Sa facut întuneric şi m-am plictisit efectiv de toate aceste zone „splendide” dar care de abia au pe ici pe colo peşte în ele. Am trecut prin toată cutia de nimfe şi de streamere, ce le-am pregatit special pentru această ocazie. Ies pe mal şi mă apuc să caut maşina şi pe Cecilia.

Ajunşi la pensiune mă duc direct la bucătărie să pregătesc Ceciliei păstrăv din Austria, cu o porţie de paste, sos de unt, usturoi şi lămâie, presărat la final cu parmezan. Tai pastravul pe burtă. Simt ca stomacul îi este plin, tare ca un bolovan. Curios să văd ce conţine stomacul, îl crestez cu cuţitul. Rămân câteva secunde uluit de ce-mi este dat să văd! Este plin de viermi intestinali, lungi, subţiri şi tari. Un ghemotoc.

Asa ceva am văzut doar la peşti crescuţi în heleştee de acvacultură. Cecilia a văzut şi ea ce conţinea stomacul şi bine înţeles că am auzit imediat „Mie să nu cumva să-mi pui carne de peşte în paste! Eu aşa ceva nu mănânc.”

Concluzie

Wellachul este un râu ce arată ca în „visele umede” ale unui pescar la muscă artificială. Dar, fiind un râu de dimensiuni mici, capacitatea de reproducţie a păstrăvilor nu poate să satisfacă ritmul cu care sunt prinşi adulţii, de pescarii ce plătesc câteva sute de euro pe săptămână, să poată pescui în el. Probabil (că nu am dovezi concrete, în afară de păstrăvul reţinut) administratorii râului efectueză implantări regulate, compensatorii. Tot probabil, cu aceste prilejuri, mai bagă şi 5-10 păstrăvi mai mari. Aceştia devin trofeele, celor ce plătesc 1000-1500 euro pe săptămână. (hotelul Maximilian Wutte, era plin de pescari italieni şi nemţi, nu austreci.)

La hotelul Maximilian Wutte, se pot cumpăra autorizaţii. Tot de acolo puteţi afla şi alte informaţii despre râu, dar sunt extrem de restrictivi, dacă nu plătiţi şi un ghid, sau vă cazaţi la ei. Pe siteul hotelului gasiţi informaţii şi despre celalalte zone de pescuit din regiune. Nu vreau sa fiu răutacios cu austriecii, dar trebuie să spun ceea ce cred că trebuie spus şi anume că pe Wellach mi se pare că se exagerează cu numarul mare de autorizaţii vândute. Râul este pescuit mult prea intensiv şi nu poate compensa natural extragerea peştilor reproducători. Sigur că există o bază de reproducţie, dovada sunt pălmaşii ce mi-au înhăţat muştele. Dar mi se pare că ecosistemul nu poate produce o „dobândă” a fondului piscicol, ce ar putea fi extrasă. Pescuitul neregularizat, face ca porţiunile de râu cu mare interes sunt aglomerate. Să plăteşti peste 50 Euro pe zi şi să stai la rând să poţi pescui 30 minute, mie mi se pare o „afacere” extrem de proastă. Dacă luăm în considerare de exemplu că vrei să pescuieşti o săptămână, la care se adaugă cazare, masa, drumul până acolo şi suma ajunge în jurul a 1000 de euro. (per persoana) Cu banii ăştia ai alternative mult mai bune şi în mod sigur poţi şi gusta, fără mustrări de constiinţă, din ceea ce prinzi. Există locaţii în Europa care au un fond piscicol natural, ce poate asigura un pescuit la muscă artificială mult mai apropiat de ceea ce se poate numi fly fishing. Pot fi acuzat de subiectivism, dar nu-mi pasă. Scandinavia are o Glomma sau un Klaraälven (doar să dau două exemple), care au capacitatea de a primi turişti cu băţul de fly în mână, cu sutele în acelaşi timp, fără ca experienţa pescarului să fie alterată de „cozi” pe locurile cele mai bune. Lipanul şi păstrăvul se înmulţeşte în mod natural, iar frumuseţea peisajului este fără discuţie de 5 stele. Pe un râu ca Wellach, pe kilometru de râu, ar trebui limitat la maxim 5 beţe pe zi, iar autorizaţiile să fie cu adresă. Adica ar trebui să fie limitate la pooluri, ce ar trebui delimitate pe tot parcursul râului. Să nu mai vorbim că extracţia exemplarelor „trofeu”, cei mai valoroşi reproducători, ar trebui să fie strict interzisă.

Voi aţi putea spune că sunt arogant în comentariile pe care le fac. „Cine se crede?! După o singură zi de pescuit, trage nişte concluzii, mult prea radicale.” Da, aveţi dreptate sunt radical, dar am să vă dau şi argumentul meu: „Dacă plătesc peste 50 euro pe zi, mă aştept să primesc ceva în schimbul acestei sume.” (chiar şi pentru o zi … vezi în comparaţie articolul despre Mur) Cu asemenea sume pescuiesc pe râuri scandinave de renume, în care urca somon, iar lipanul şi păstrăvul sunt din belşug. Sunt socotiţi peşti compelmentari şi marea majoritate a pescarilor nici nu se obosesc să-i bage în seamă. Cu 30-35 euro poţi pescui o săptămână pe multe locaţii în Suedia. Concluzia finală o trageti voi. Eu spun doar atat „Una albă şi una neagră!” cand este vorba de pescuitul meu în Austria.

Flyfishing, Locuri

About the author

Privesc obsesiv la tot ce misca in ecosistemul unui rau. Ochii mi se umplu de lacrimi, la fiecare reintalnire cu Regina Nordului. Toxicoman irecuperabil, ma droghez cu doze cosiderabile de fly fishing zilnic. Nu stiu tot si nici nu ma intereseaza sa stiu. Dar un lucru il stiu cu siguranta, ca nimic pe lume nu poate fi mai divin, decat o apa turcoaz, un bat de doua maini, un fir WF lansat transversal pe rau, un forfac Int., o musca conceputa si legata de mine la capatul forfacului si asteptarea/speranta/visul ce ma acapareaza, ca un pastrav de mare sa se lase ademenit. Iar daca mai am si un prieten de suflet cu mine in jurul focului de tabara, gandul mi se indreapta spre Dumnezeu si-i multumesc.

27 Responses to “Fly Fishing în Austria II – Wellach”

  1. Codrut says:

    Exemplu urmat de Sloveni pe raurile “turistice”. Practic este acvacultura pentru muscari la preturi premium. Pe Sava Bohinjka (de la Bled in sus spre Triglav) este la fel. Le-a placut mult modelul austriac si l-au implementat urgent in niste ape de exceptie. Fiecare piatra are agatzat de ea un pastrav mare care zici ca e hranit cu pelete si pe care il intereseaza mai mult sa se uite la aia care fac rafting cu chiote si care trec peste el si musca ta lansata la disperare dupa ce ai platit 36 de euro pe zi pentru un permis C&R debarbetat si controlat ca atare. Zonele premium, numite Trophy Areas, unde se spune ca e si lostrita ajung la 52 de euro pe zi. Go figure. De fapt e simplu, este mentalitatea de management al statiunilor de ski austriece sau a statiunilor de prajit buca la soare din grecia, turcia, italia, spania. Grosso modo, aceleasi model de business.

    • Petru says:

      Concluzia ta contine cam tot ce este de spus in acest subiect. Eu voi insista pe termenul C&R. A pescui pe un rau pe care platesti bani, cu o regula impusa de C&R este iritant. Ca acest lucru este facut intr-o balta privata … fie. Dar pe un rau natural sa impui C&R mi se pare aberant. Un fond piscicol ori nu poate fi pescuit, deoarece nu produce o “dobanda” si atunci ce sa cauti cu batul de pescuit pe el, sau poate fi pescuit si atunci “bag limit” poate fi o regula. C&R a aparut ca o forma de protest vizavii de o politica destructiva de industrializare cu orice pret, a unor rezerve naturale. C&R nu este o regula de pescuit plauzibila si nu este o metoda “ecologica” de a administra un fond piscicol. C&R este ca si cum vanatorii ar avea “SMURDUL veterinar” dupa ei si dupa ce impusca un cerb, acestuia i se aplica un tratament de reanimare si reabilitare. Sigur ca eu sunt extrem in aceasta comparatie. Dar C&R trebuie sa ramana la aprecierea pescarului cand o aplica si nu sa devina o regula, asa cum este aplicat azi. Administratorul i-mi comunica de fapt ca: 1 fondul piscicol nu suporta efectul pescuitului, dar eu te las sa pescuiesti daca le dai drumul tuturor pestilor prinsi … 2 fondul piscicol suporta pescuitul dar eu, administratorul, nu te las sa retii nici un peste fiindca nu am chef sa-mi micsorez fondul piscol pentru tine; eu vreau sa vand cat mai multe autorizatii de pescuit!

  2. romulus says:

    Articolul este excelent, ca si primul de altfel, pun in valoare anumite lucruri bune si rele, noi trebuie doar sa stim ce suntem cand mergem pe o apa de pescuit, sau ce pretentii avem , daca vrem sa semanam cu turisti de care pomeneste Codrut sau sa avem puterea de a vedea intr-un simplu rau ceva frumos , cat despre tari ca Suedia, preturile intradevar nu depasesc bunul simt .

  3. gabie says:

    pe marginea C&R se poate discuta la infinit.
    dar hai sa revenim la acei viermi.
    as fi tentat sa cred ca nu pot avea viermi intestinali decit daca provin din populari. dar atunci, cum ii mai merge afacerea patronului de cresa de pastravi?

    • Petru says:

      Afacerea aqvacultorului este mana in mana cu a acestor “pimpi” ai pestelui implantat. Ca si in cazul de fata, dl Wutte, vinde cazari, mese copioase si autorizatii, fiindca pescarii care vin au o alta perspectiva personala fata de pescuit, decat de ex. a mea. Ei vad trofeul ca o tinta deosebita si sunt dispusi sa plateasca pentru ea. Pur si simplu nu stiu ca exista si altceva. Nu au o perspectiva mai larga si nu inteleg/nu le pasa ca sunt partasi la raspandirea unui concept ce distruge de fapt fondul piscicol local. 🙂 Eu am fost curios sa vad ce exista in stomacul pestelui. Alti nu au aceasta curiozitate si nu stiu ca “acolo” exista un ghemotoc de viermi. Treaba merge mai departe si conturile d-lui Wutte si aqvacultorului ce-i livreaza pestele, se ingrasa de la an la an. Frumusetea naturala a raului si a peisajului inconjurator, “ii orbesc” pe unii pescari si chiar daca inteleg “cheia businesslui” se fac ca nu o inteleg. Dar te rog sa ma crezi ca stiu cat de mare este ignoranta si necunoasterea in esenta a problemei, in randurile pescarilor. 🙂

      Dar mai exista o tagma care pe undeva au si ei o vina. Este a celor care scriu in cuvinte de lauda despre aceste locatii si sunt priviti ca fiind “experti”. Acestia scriu la comanda articole si fac reclama perfecta locatiilor. Li se ofera dealuri rentabile sa o faca. Cei ce ii vad pe acesti “experti” sau citesc ce scriu acestia, ii imita si nu pun sub semnul intrebarii ceea ce primesc pentru sutele de euro lasate “pimpilor”. Pozele cu cei ce au luat pe Wellach exemplarele “trofeu” nu fac decat sa le joace in mana celor ce produc bani din aceasta afacere.

      • remus says:

        Eu cred ca ar trebui sa bagi un articol despre aceea diferenta de perspective de care vorbesti. E plina lumea de filme si articole cu trofee si clisee vizuale legate de pesti si pescuit. Dar nicaieri nu gasesti ceva despre viziuni proprii asupra pescuitului.

        • Petru says:

          Viziunea mea nu este una singulara si unica. Sigur ca ea este, din punctul meu de vedere, personala. Dar am intalnit destui pescari prin Scandinavia, care nu alearga dupa trofee, sau sa pescuiasca in “cele mai si cele mai” ape din lume. In toamna asta o sa apara si articolele cu perspectiva de care vorbesc, in care aceasta o sa fie clara si pentru “orbi”.

          O mare parte a “vizunii mele” este descrisa si in prezentarea ce insoteste avatarul meu aici pe iFish. Iar daca vrei mai concret “drumul pana la muscatura reprezinta 90% din placerea pescuitului la musca artificiala”!

        • Petru says:

          … un amanunt care poate nu reiese din textele mele este ca pasiunea pentru pescuitul pastravului de mare este tocmai ca este un pescuit ce in cel putin la 75% din cazuri, foarte greu si anevoios. Pestii sunt extrem de prevazatori, iar pescuitul, in mare parte din apele limpezi ca ginul ale Norvegiei se desfasoara noaptea.

          Iar surpriza cea mai mare a muscaturii poate fi orice de la 0,5 la peste 10 kg. Nu sti decat dupa ce ai intepat. Dupa muscatura nu poti sa tragi o concluzie. Muscatura de somon si pastrav de mare a unor exemplare de multe kg nu se deosebeste cu nimic de muscatura unui “bibanel” de 50 g. Un usor tremurat in fir. Asta nu este o regula, ca reguli nu exista!

          In “linistea noptii”, cand nu te poti baza pe simtul vederii, totul se desfasoara, de la lansare … si pana la musacatura, cu aportul celorlalte simturi si mai ales a unui “instinct” cel educi in zeci si zeci de ore de pescuit, intr-o totala singuratate. Cu toate ca tovarasul de pescuit, poate fi acolo undeva in intuneric la cativa zeci de metri de tine.

          Sper ca o data, cat de curand, sa va pot exemplifica in mod concret spusele mele. 🙂

        • Codrut says:

          Ba gasesti. Este plin internetul de viziuni cam de atunci cand a fost inventat. 🙂 Sunt site-uri gramada. Vechi, unele. Au murit pana si autorii articolelor. Trebuie doar sa le cauti. Problema in discutie nu a aparut odata cu forumurile si modemurile, sunt articole vechi din presa tiparita care au batut chestia asta in lung si in lat. Multe dintre ele republicate pe net. La nivel autohton, poti citi cartea lui Al. Bratescu Voinesti. O sa ai mici revelatii. Altfel, viziuni are fiecare, unii chiar mai multe dupa un pahar de tzuica in plus. Ideea este mult mai la obiect. Unii, incepatori sau avansati, snobi sau oameni cu ceva simt al realitatii sa fie avertizati ca pot fi inselati de catre industria turismului sau ca platesc bani care nu se justifica, existand posibilitati mult mai bune.

  4. Petru says:

    ” Unii, incepatori sau avansati, snobi sau oameni cu ceva simt al realitatii sa fie avertizati ca pot fi inselati de catre industria turismului sau ca platesc bani care nu se justifica, existand posibilitati mult mai bune.”

    Tu Codrut ai inteles exact intentia mea. Nu critic sa fiu carcotas! Dar ridic o problema la “fileu” pentru ca ea sa fie rumegata de cei ce-si pierd vremea citind. Din punctul meu de vedere subiectul este in felul urmator:

    Oare noi vrem ca apele clasice de pastrav sa devina toate ape Put&Take? (plantezi si culegi … pe bani … la kil … si dupa gramada de euroi pe care esti in stare sa o pui pe masa) ? Pentru ca daca lasam “industria” sa ne dirijeze, atunci Austria este un bun exemplu. 🙂

    sau

    Promovam si sustinem ape administrate intr-un echilibru ecologic stabil si cat mai natural posibil, cu o implicare omeneasca cat mai redusa?

    De fapt noi toti avem posibilitatea sa influentam dezvoltarea.
    Ne inghesuim si noi pe Wellach … sau, pe aceeasi bani, mergem pe o apa in care avem dreptul sa extragem un nr. prestabilit de pesti, … si pescuim zile in sir fara sa ne mai intalnim cu un alt suflet omenesc? 🙂

    • Codrut says:

      Exact de ceea ce mie teama, ultimile apele salbatice apropiate, cele din tarile mici si faramate din Balcani, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Serbia (scot din lista Slovenia pt. aia au sarit gardul de prin 2004 de cand i-au trecut la euro) unde preturile sunt accesibile, serviciile sunt cinstite iar pestii sunt atat cati sunt si asa cum sunt. Turismul pe sectiunea de pescuit inca nu este dezvoltat incat sa ajunga sa copieze business plan-uri austriece sau slovene. Oricum, sunt mai mult ca sigur ca se va comercializa barbar si acolo. Alt viitor nu au. Tara mica, cu foame mare, pai sa facem turism, plaja in parc, partie de schi peste tot dupa ce chelim muntii si rau de pastrav in mijlocul statiunii.
      Am pomenit de ex-Iugoslavia pt ca este relativ accesibila pt. cei din vest si din sud, ape pe care romanul le mai cunoaste, le-a mai batut si chiar a fost multumit de ele.
      Nu pot sa fac nici o referire la apele din Romania pt. ca noi nu vom mai avea niciodata ape de pastrav. Este “case closed” de mai mult timp decat am putea accepta. Intr-o tara in care autoritatea statala a aparut de abia aproape deodata cu locomotiva cu aburi iar prostia crasa si nesimtirea a fost/este/si va fi premiata cu diplome, salarii grase si locuri in parlament, sa te gandesti la rauri de pastrav este ca si cum te-ai gandi la… ghici ghicitoarea mea… la autostrazi. 🙂

  5. claudiu says:

    pe langa articol care il consider absolut real si adevarat imi plac urmatoarele: “drumul pana la muscatura reprezinta 90% din placerea pescuitului la musca artificiala”!
    aceasta fraza spune totul!

    • Petru says:

      Da, asta este! Pentru mine si multi, multi altii, … pescuitul se razuma la “drumul pana la muscatura”. Este legatul, planificarea, pasiunea si ambianta in care gasesti raul/lacul. … si sa nu mai vorbim de prietenii ce ti-i faci pe “drum”. Ca pestele ce musca are 20 de grame sau 20 de kg … este fara importanta reala … ci doar musculatura si transpiratie. Dar nu asta ramane in memorie pentru zilele reci de iarna. Este “drumul” care ocupa 90% din povestea pe care o spui. Un drum pe care il incepi din nou in fiecare iarna, cu fiecare musca legata si fiecare discutie purtata. 🙂

      Ma bucur, Claudiu, ca-ti place citatul scos de tine din text. Sper sa constientizezi de acum in colo mai mult “drumul” si ai sa vzi ca de fapt el are cea mai mare importanta. 🙂

  6. remus says:

    nu-i vreme de sapat dupa articole. eu ma refeream la ce am vazut pana acuma (e drept nu prea mult). Inafara de asta: http://vimeo.com/21580651

    • Codrut says:

      Ba e vreme, daca nu gasesti scuze. Daca te intereseaza ceva si mai ales daca te roade, gasesti timp pentru orice. Mai mult timp pierzi asteptand sa-ti dea cineva mura-n gura.

      • remus says:

        Pe tema asta, la mine , lucrurile sunt bine puse la punct si nu necesita lectura suplimentara. Viziunea lui Petru voiam sa o stiu pentru ca mi-a placut ce am vazut duminica la Avrig. Si chiar nu am vreme de frunzarit siteuri…

  7. romulus says:

    Domnilor adevarul este la noi, il tinem bine si strans , in sufletul nostru, in amintirele noastre ,in relatiile noastre de prietenie si chiar in cutia noastra de muste.

    Pescuitul pentru noi a inceput pe apa si nu in alta parte si din fericire tot acolo o sa se termine.

    • Petru says:

      Fiecare in felul lui isi personalizeaza viziunea despre pescuit cu ce aduna din experienta proprie si ce invata de la altii. Acum procentual cum se completeaza aceste doua componente, depinde cum este dispus respectivul ca om si ca atitudine fata de invatatul din experienta proprie si din cea a altora. Dar si aici daca ne luam dupa zicala “fa ce zice popa si nu ce face el” (ceva in genul asta parac era) apare o problema greu de rezolvat. Parerea mea este, ca daca ne luam dupa acest proverb, atunci va fi vai de capul nostru. Pentru ca in pescuitul sportiv exista atatea teorii si filozifii incat ajungi sa-ti pui mainile in cap. 😀

      Mie personal mi-a placut in totdeauna sa invat pescuitul din practica, a mea si a altora, vazandui in exercitiul functiunii. Dar in privinta filozofiilor ma las condus de cele ce mie mi se par logice si au o astfel de logica incat sa o pot cupla la cea a naturii si bunului simt. Atunci totul devine clar si simplu de aplicat si inteles. 🙂

      De aceea azi spun ca drumul pana la muscatura este pentru mine principala motivatie ca “inca” ma simt atras de ceea ce fac si pun pasiune.

  8. Codrut says:

    @ Remus: Daca nu aveam timp sa ne apucam de rasfoit articole, in carti sau pe Internet, sa ne trimitem e-mail-uri si toate cele, nici nu ne cunosteam, nu am fi aflat unii de altii iar conversatia de fata nu ar fi existat. La fel pe mai departe, apropo de lucruri bine puse la punct, care de fapt, sa fim sinceri cu noi insine, nu exista. Hai sa ne trezim o țâră!

    • remus says:

      ai dreptate cu ambele chestiuni: inainte aveam timp (adica in trecut), dar acuma nu mai am timp (adica in prezent) si de lucruri bine puse la punct e adevarat ca intotdeauna mai incape cate ceva (desi tot mai putin), de aia vreau sa aud ce are Petru de zis. Daca atingeam perfectiunea nu mai eram prieten cu voi.

  9. Ghenadie says:

    … e nevoie de o galeata cu apa rece, v-ati aprins ?

    • Codrut says:

      Ma, noi intai ne-am cunoscut, apoi ne-am aprins. Asa cum fac oamenii. La inceput la birt, ca apoi au inceput vizitele. Eu pe Basarabia, Remus in Vatra Luminoasa. Cat de greu crezi ca ne fu?

  10. Codrut says:

    Cautam motiv sa ne impacam. Dar pana apare Otetul trebuie sa o tinem tot asa.

  11. Codrut says:

    Urmeaza episodul cu Satana

  12. remus says:

    Musai sa facem o telebetie

    • Codrut says:

      Iarna sa vina si gasim noi mijloace. Sa va luati webcam-uri ca altfel sinceritatea se duce pe pustii. Atunci de abia, vom lucra, in comun si asiduu, la integritatea de pana a doua zi.

  13. Petru says:

    http://globalflyfisher.com/reviews/books/an-entirely-synthetic-fish … si totusi dincolo de toate omul este cel ce influenteaza cam tot ce misca prin ape. Tocmai de aceea speciile invazive si artificial implantate pot aduce daune naturii, faunei si florei, daca sunt facute de oameni neinformati. Ma cutremur la gandul ca somnul african ar putea sa apara in raurile din Romania. Ar fi un macel al speciilor autohtone. Aquacultura trebuie sa fie restrictionata si controlata la sange, daca mai vrem sa avem pesti autohtoni in rauri. … si sa nu mai vorbim de problemele cauzate de deversari ale statiilor de epurare. Probleme si iar probleme! Natura este sub un continu atac al inconstientei si prostiei umane.

    Cand generatiile viitoare vor pune intrebari, “nu am stiut ca este atat de grav” nu va fi acceptat ca un raspuns. 🙂

Leave a Reply