Filu Lădaru: “Păcat că apele s-au schimbat mult”

31 Jan, 2012 |

Pescuitul l-am început pe la vârsta de 10-12 ani, în Dej. Pe vremea aceea nu erau bețe de pescuit ca acuma. Erau confecționate din botă de alun, facute de mine, adică alegeam la pădure. Alegeam lemn drept de alun, îl decojeam, mergeam acasă, legam bățul de grinda din pod cu partea subțire și la capătul de jos legam o greutate să-l mențină drept. Rămânea așa atârnat o saptămână, două până se usca. Așa obținea un băț de pescuit drept. Apoi puneam o verigă în vârf, din sârmă, dar de multe ori legam direct de vârf ața.

Prima mulinetă pe aceste bețe a fost două cuie bătute lateral la o distanță de o palmă pe care înfășuram mai multă ață. Nailon, dacă găseam, puneam câțiva centrimetri în vârful aței. Cârlig din sârmă. Rar făceam rost de cârlig. No, și așa am început. Apoi au apărut bețe de bambus și ne-am putut permite să cumpărăm.

Pescuitul la lingură a apărut în mințile noastre când ne-am maturizat un pic, în anii ’60, vorba aia că pe malul apei tot copii am ramas și acum la bătrânețe, atunci în anii aceia am reușit să cumpăr un băț de fibră de sticlă Pezon Michel. Din fibră de sticlă plin, m-a costat un salar pe vremea aceea. Mulinetele erau și mai greu de găsit. Eu am folosit tot felul de mulinete, cu tambur fix și alte modele slabe. Nu le mai știu numele sau cum erau…


Prin anii ’70 cred am avut posibilitatea să cumpăr din Germania doua mulinete Dam Quick 330 și 331. Și acum le am montate pe bețe, sunt foarte mulțumit de ele. Despre fire ce să spun, foloseam fire românesti, erau destul de bune și oricum nu găseai alte fire, primul fir din străinătate a fost un fir Super Mimicri de 0,25. Am și o amintire frumoasă cu el dar am sa povestesc mai târziu. Sigur că la început pescuitul a fost cu momeli naturale, la somn, știucă, mreană, dar pescuitul la lingură și-a făcut loc repede în inimile noastre.

Am fost repede prins de stilul la lingură și mai ales că auzeam de la Remus, Romi, Tibi, Caileanu. Tot felul de aventuri. M-am alaturat grupului, atat la fabricarea lingurilor căci noi le făceam, mergeam la Remus la atelier și acolo băteam linguri, oscilante și rotative, pentru clean, avat, somn și stiucă. Dupa ce le montam, le incercam pe fiecare, trăgeam lingurile printr-un bazin cu apă, folosit în atelierul lui Remus la verificarea etanșeitatii contoarelor de gaz. Care nu ne plăceau cum se învârt prin apă le luam și le mai modificam până mergeau așa cum trebuie.

Oricum după ceva timp știam cam ce paletă se potrivește la greutatea de plumb de pe lingură. După mult timp au aparut în magazin, voblere, eu tot așa am primit câteva din străinatate. Două le mai am și acum. Au apărut jiguri, astea nu le-am mai putut confecționa, le cumpăram. Am să-ți povestesc și despre partide de pescuit, care umple viata de pescar sportiv la răpitor. Mergeam la “unire” (n.r. loc de întâlnire a celor două râuri, cam la 4km de orașul Dej) la avat. Acolo era mare afluență de avat, porneam pe jos cam pe la 4 dimineața, ca atunci cand se zărește de ziuă să fim în apă. Atunci începeau să vâneze, să umble după obleți, albitură. Începeau să bată la suprafață de săreau peștisorii în sus.

Eram în apă când începea să bată și dădeam după ei cu linguri speciale de avat, le trăgeam la suprafață că așa le plăcea. Așa prindeam avații. Nu mulți, dar frumoși. Am fost acolo o dată, unde ți-am spus, cu Căileanu. Erau niște pescari la plumb și râdeau de noi că eram plini de nămol, trebuia să intrăm în namol și apoi ajungeam în apă până la genunchi să putem arunca departe. Dă Căileanu, după avați. Și prinde unul frumos cam la 1kg, s-au uitat ăia la noi, desface avatul din ancora și îi dă drumul în apă, să le facă în ciudă. Să fi văzut fețe la ăia.

Da eliberam pești, nu luam tot ce prindeam. Întâmplarea cu firul super mimicri a fost într-o zi de vară. Eram sub barajul de la Mica. Era o insulă în mijlocul Someșului, un loc bun de dat la avat. Și începem noi sa pescuit, eram cu Remus, taică-tu și Căileanu. Bătea avatul. La un atac mai puternic, avat mare, firul a pușcat, avatul a plecat cu lingură cu tot. Au inceput să facă glume pe seama firului, atunci îl primisem.Trece faza și ne apucăm iarăși de pescuit.

Nu știu ce face Căileanu da’ dispare cu avații și vine cu o damigeană de vin. Cred că ia dat prin sat. Ne apucam noi de băut vinul, acolo pe insulă în soare, am băut noi ce am băut și n-i s-a urcat vinul la cap. Am pus bețele deoparte și am început să facem concurs de sărituri în lungime, că era destul nisip pe insulă . Așa am înlocuit o activitate sportivă cu alta. Cu ajutorul vinului. A doua zi a fost vai de picioarele noastre.

Cand mergeam la unire, treceam podul de cale ferată, ne descălțam, că era o porțiune mare de iarbă, și mergeam desculți prin iarba cu rouă, că auziserăm noi că face bine roua la picioare. Mergeam până la unire așa desculți, ne dezbrăcam de pantaloni, intram în apă și începeam să pescuim la lingură. Singura mea dezamăgire a fost ca nu am prins somn la lingură, cu toate că am pescuit dupa el. A fost frumos. De exemplu, când venea vara, aveam un loc langa podul de fier și sub un copac mare ne făceam cabana. Era loc bun de somn. La sfarșit de săptămână mergeam cu familiile acolo. Feri Bacsi, bucătar de meserie, șef bucătar la restaurantul Someș, venea și ne făcea mâncare acolo. Ciorbă de pește, pește prăjit și tot felul de preparate din pește. Era mare specialist.

Mi-am adus aminte de o întâmplare cu voblerul acesta (n.a. scoate un vobler vechi din cutie, avea două). Cu voblerul ăsta am prins clean, dar odată când eram la Mica pe baltă (n.a. loc bun de știucă), eram împreună cu aieștea, eu tot dădeam, tot dădeam, ei stăteau și povesteau. Era o horincie acolo, și tot făceau planuri cum să facem să mergem să bem o țuică acolo. Simt în băț un atac și scot o știucă. S-au apucat sa pescuiasca și ei. Au uitat de țuică. Păcat că apele s-au schimbat mult. Nu mai au atâta pește. Someșul nu mai este ce a fost. (n.a. a lăsat ochii în jos cu toate ca nu lui ar trebui să-i fie rușine.)

Interviuri

About the author

M-am născut lângă un tată blinkerist, am crescut pe malul Someșului, și m-am maturizat cu pescuitul la muscă, activitate care mi-a adus o mulțime de prieteni de suflet .

13 Responses to “Filu Lădaru: “Păcat că apele s-au schimbat mult””

  1. Ghenadie says:

    vremuri frumoase, in care rabdarea, iscusinta de a pescui iti aducea satisfactie si nu discutiile despre ce super scula de sute de euro ai cumparat… pacat, le-am prins pentru o perioada prea scurta de timp…. bat de alun si plute din pana de gasca sau curcan aveam si eu 🙂

  2. gabie says:

    ce pana de gasca, eu aveam pene de curent la greu

  3. gabie says:

    uite adevaratul stramos al swimbaitului .
    incredibil arata

  4. feri says:

    Cinste lor si jos pălăria faţă de toţi cei asemeni lor

  5. Remus says:

    Pe vremea aia aflai tot, pur si simplu stand pe malul somesului si urmarind activitatea pestilor ( Romi mai face asta, dupa cum l-a invatat batranu’). Dar acuma pe forumuri ….

  6. Rusu Paul says:

    Adevarate povesti, nea Ladaru’. Am prins si eu vremurilwe alea, eram pusti dar imi aduc aminte cu placere cum mergeam in padurea dinspre Viile Dejului dupa bete de alun, si cum dadeam la clean de pe podul mare la carabus cand se batea cleanul in aprilie.

  7. Dani says:

    Unchiu Filu,nu uit ca eram copil si mergeam cu parintii mei,cu d-voastra si cu unchiul Relu la padure si la pescuit!Nu voi uita niciodata acele vremuri!Va pup si va doresc multa sanatate!!!

  8. adriana says:

    va multumesc in numele tatalui meu pentru toate cuvintele frumoase.

    • Codrut iFish says:

      Sa-ti traiasca multi ani. Ne bucuram sa stim ca am putut face cat de putin pentru niste oameni care merita infinit mai mult. Romi este capul rautatilor.

  9. anem says:

    frumos ar fi putin spus … si pozele sunt de nota 10, felicitari si tot respectul meu domnului intervievat …

  10. romulus says:

    Iti multumesc in numele lor, pt. faptul ca ai avut interes pentru aceste articole si mai ales pentru viata lor traita pe malul apei

  11. Laci says:

    Foarte frumos articolul.Am prins un pic din ani aceia.Era peste din plin.Pe atunci dadeam la lingura.Mama ce pesti prindeam.Acum asa pesti numai in baltile private mai sunt……..Pacat ca omenirea distruge tot…Foamea si banii distrug ecosistema……..

    P.S: Pe vremea aceea nu conta ce bat ai , ce mulinete,ce vobler,lingura ca tot prindeai.Acum mii de producatori de voblere,linguri,twistere,bete, etc.Acum rar prinzi cate unu si daca prinzi 1-2-3 kg.Imi pare rau ca nu am putut sa avem grija de apele noastre.Asa se duce Romania de rapa.

  12. Petru Dima says:

    Da Laci ai dreptate! Romanii nu au avut grije de ape.

    Dar acum au? Ca inca mai sunt pesti in multe din apele curgatoare. Cati din pescarii pe care ii cunosti, dau drumul la pestii prinsi, intr-un rau care are peste putin? Cati dintre cunoscutii tai pescari … sau nepescari, doar iubitori de natura, depun 20-50 ore de voluntariat pe an, in slujba reconditionarii unor ape curgatoare?

    Realitatea este crunta. Multi se plang si se jelesc. Toti stiu ce ar trebui de facut. Dar daca ii chemi la o actiune concreta?
    “- Ma, oricand dar nu acum … am o treaba importanta de rezolvat!!! … mi-a murit pisica!”

    In natura mergem doar sa ne lasam gunoaiele, sa facem un gratar si sa ascultam manele si muzica populara la volum maxim.

    La modul general (nu doar in Romania) gandirea este cam asa: – DA MIE CE-MI IESE LA CHESTIA ASTA?! Fara sa inteleaga ca natura functioneaza ca un sac “De unde daca tot iei si nu mai pui, pana la urma ajungi la fundul sacului”.

    Azi de exemplu intr-un cerc de cunoscuti am pus intrebarea “Dar voi de ce iesiti in natura?” Si raspunsul a venit prompt: “- La un gratar, la o bere si sa ma simt bine. Sa ascult o muzica, … da sa ma simt bine cu prietenii!”

Leave a Reply