Esox Lucius Borealis

14 Jun, 2012 |

„Cum stai cu glezna? Te mai doare?” sunt intrebarile care le pun Ceciliei imediat dupa ce m-am schimbat in haine „civile”. Ea se uita la mine, peste marginile cartii pe care o tine in maini si-mi zambeste. „Pai de durut ma doare, dar este o durere suportabila.”

Prolog

Suntem un grup de pescari pe drum spre un loc de pescuit. Lainio este raul si locatia de pe malul lui spre care ne indreptam se numeste Kurkkio. Era a cincea sau a sasea oara de cand eram din nou in zona. Mergeam pe cararea care urmareste marginea prapastioasa a raului de la inceputul canionului. Dintr-o data, aud o bufnitura in spatele meu urmata de un tipat infundat. Ma intorc si o vad pe Cecilia cazuta la pamant. Se tine cu ambele mainile de glezna. O privesc ingrozit si intuiesc ce poate fi mai rau. „Si-a rupt piciorul! Oh nu… Doamne!” O ridic si incerc sa o conving sa-si puna piciorul in pamant. Face cativa pasi si vad ca poate sa-si miste glezna dar… „doaaaaare!”. Incet, cu Cecilia schiopatand, ne continuam drumul.
La o consultatie la specialist, Andrei care este doctor ortoped si un muscar dedicat trup si suflet prezent in zona, aflam cu usurare ca „nimic nu este rupt, doar ca este o entorsa usoara”. Odihna cu piciorul ridicat la orizontala si pungi de gheta pe glezna. Ghinion, pentru Cecilia. Va trebui sa stea cateva zile cu piciorul la orizontala.

Stiuci pe Vaikkojärvi

„Ce zici daca mergem la o stiuca pe Vaikkojärvi? Te simti in stare? Nu este de facut decat cativa pasi pana la barca, dupa care vei sta pe bancuta barcii, fara sa trebuiasca sa te sprijini in picior.” „Da! Mergem ca m-am saturat sa tot zac in pat.”

Vremea este schimbatoare. Palcuri de nori se scutura de picaturi mari de apa. Soarele iese imediat si incalzeste aerul din jur. Schimbarile bruste de temperatura face ca pe apa sa bata un vant moderat, in rafale, cu schimbari frecvente de directie.
Motorul de 5 cai toarce cuminte si ne indreptam catre o zona ce de la distanta pare sa fie neatinsa de vant. Ajunsi, aleg o pozitie din care sa putem lansa atat catre mal, in buza palcurilor de papura, dar si inspre larg. Pregatesc betele de spinning si ma consult cu Cecilia in privinta nalucilor. Ea se hotareste pentru niste gume mari, alb-rosii. „Nu ca stiu ce fac, dar astea sunt nostime” imi zice amuzata de propriile cuvinte. Probabil ecoul cuvintelor si insemnatatea lor este atat de noua si aproape neverosimile pentru ea, incat fiind unde este acum si gandind ceea ce spune, o umplu de bucurie. Postura de pescarita o distreaza, fiindca niciodata nu a avut nici macar intentia sa se apropie de acest hobby. Dar soarta a hotarat altfel si fiind un spirit deschis s-a implicat cu seriozitate in a pacalii pestii cu naluci.
Eu aleg niste rotative mici de 0 si de 1. Voi pescui cu ultralite-ul Ceciliei si ea va da cu un bat mai „competent, pentru pesti mai seriosi”. Ea va urmarii stiucile iar eu bibanii. Asta era planul, dar sa vedeti cum le oranduieste Dumnezeu… Taman cum nu te astepti. Lansam de 15-20 de minute, cu barca neancorata, in deriva. Dupa o rafala de ploaie, ce ne-a obligat sa ne tragem glugile peste cap, acum a iesit soarele si ne incinge in imbracaminte anti-vant si anti-ploaie in care suntem incotosmanati. Am schimbat cateva rotative si acum m-am hotarat pentru un vobler de 5 grame. Inca nu am avut nici macar o ciuguleala. Ma gandesc ca totusi ar fi fost bine daca aduceam si batul de musca de clasa 5.

„No, ca am prins!”

Ma uit la batul Ceciliei si-l vad indoit, vibrand usor. Vad de asemenea cum firul se plimba in stanga si in dreapta. Cecilia se lupta cu stoicism si nu-i da pestelui nici o clipa de ragaz. Incet sigur reuseste sa apropie pestele de barca. In sfarsit il zaresc doar pentru o clipa si vad ca este un biban. Dar ce BIBAN?! Frate geaman cu Regele Bibanilor din balta. O ajut sa-l scoata si il admiram amandoi cat este de frumos. Il cantaresc in mana si presupun ca depaseste vreun kilogram. Este un „grasan”. Scot apartul de fotografiat si troznesc rapid cateva poze. Schimbam locul. Dupa alte 20 de minute de lansat fara nici un rezultat concret, in afara faptului ca ratez doi pesti care dupa cateva secunde de lupta dispar asa cum au venit, stiucile parca ar fi luat o pauza prelungita. Banuiesc doar, ca pestii ce totusi mai ataca fara sa fie convingatori sunt bibani mari, ca batul UL era curbat in modul cel mai serios.

Ne deplasam spre o insula ce este inconjurata la margini de papura. Latimea braului de papura ma face sa cred ca adancimea apei se modifica destul de rapid. In buza poate avea in jur de 1,5-2 m adancime. Incepem sa lansam din nou. Nu trec decat cateva minute si Cecilia ma anunta din nou: „Am prins iara ceva!”
De data asta este evident ca este ceva mai mare decat grasanul de biban. Pestele ia fir si incearca sa se indrepte spre papuris. O atentionez pe tovarasa mea de viata ca daca nu vrea sa piarda pestele ar fi bine sa nu il lase sa ajunga printre buruienile de langa mal. Protesteaza vehement! „… si eu ce sa-i fac?! Cum sa-l opresc?!”
„Pune mana pe tamburul mulinetei si n-o mai lasa sa se invarta. Cand vezi ca se indreapta spre apa libera, ii dai drumul din nou.” Ma asculta si stiuca se indreapta in directie opusa. Dar inca mai este in puteri si scoate fir. Dupa inca cateva zeci de secunde in care isi cauta refugiul in adancime, schimba tactica. Incet se ridica spre suprafata. Intrevad ca va sari in stilul atat de caracteristic stiucilor. Nici nu-mi termin sirul gandurilor cand o vad iesind la suprafata, scuturand vehement din cap cu gura larg deschisa. Habar nu am daca saritura a inspaimantat-o pe Cecilia, dar acum imi cere ajutor. Se plange ca o dor incheieturile de la maini.

O indemn sa continue lupta cu stiuca si eu continui sa fac poze. In sfarsit, dupa alte cateva sarituri si incercari de a se ascunde sub barca, stiuca se lasa adusa la suprafata. Dar o vad ca inca nu este epuizata si stiu ca o sa mai incerce sa se elibereze de carligul ce sta bine infipt in partea anterioara a „ciocului”. Acum preiau ostilitatile si Cecilia se bucura ca am scapat-o de bat. Sunt pregatit pentru urmatoarea manevra. O las sa se duca dar o trag imediat inapoi langa barca. Nu-i convine si sare improscand apa cu gura larg deschisa.
„Vai ce se umfla!”, zice Cecila, exuberanta si razand.
„Sa nu o scapi! Este un monstru! Vai ce mare este!”
Cu fiecare incercare de a ma deruta si a o scapa de carligul ce sta cu incapatanare infipt, pestele si-a consumat marea majoritate a energiei explozive cu care este inzestrat. O vad dupa miscarea operculelor ca a intrat in criza de oxigen. Vine de data asta cuminte, cand o trag spre barca. O apuc dupa cap si o ridic in barca. Intreb daca o tinem sau ii dam drumul. „O tinem!”, vine decizia, „ca nu strica un fileu de stiuca la gratar.” O lovesc cu „priestul” de cateva ori si doar acum imi permit, dar totusi cu grija, sa ii scot carligul din gura. Fac cateva poze, incercand sa surprind bucuria ce o citesc pe fata Ceciliei. Este prima ei stiuca mai maricica, din cariera atat de frageda de pescarita. De abia de anul trecut sa apucat de spinning cu batul ultralight cu care am inzestrat-o. Intradevar este cel mai mare peste pe care la prins pana acum si ma bucur si eu sincer de reusita ei. Adrenalina pompata in sangele ei de drilul prelungit o fac sa nu mai conteneasca cu bombardamentul de cuvinte ce descriu foarte colorat secventele ce au impresionat-o pe ea.

„No, ca acum stiu cum fac stiucile! Poc… si stau nemiscate. Am crezut ca am agatat lingura. Cand sa trag usor sa vad daca nu se elibereaza, simt cum ceva incearca sa-mi smulga batul din mana.” Cecilia rade cu pofta si continua… „Ce vicleana este stiuca asta. Ce interesant, la ce tactica o duce mintea. Nici n-am putut sa cred asa ceva inainte. Dar acum stiu si n-o sa ma mai pacaleasca data viitoare!”

Ne continuam lansatul. Eu inca sunt la stadiul de zero pesti prinsi. Am avut cinci atacuri la un jig mic, alb cu rosu. Mai repede sau mai tarziu carligul a sarit din locul in care era infipt in gura pestilor. Presupun ca au fost bibani frumusei. Nu am reusit nici macar sa-i aduc catre suprafata ca sa-i vad. Mi se pare tipic unei astfel de zile in care vremea este atat de instabila. Pestele musca, dar nu hotarat. Inclusiv stiuca Ceciliei era intepata in partea anterioara a gurii. Probabil a urmarit oscilanta o vreme si iritata a incercat sa o oblige sa dispara din raza ei de actiune.
Cecilia mai prinde o stiuca mai mica ca prima, careia ii dam drumul imediat, dupa care ne indreptam catre locul de debarcare. S-a facut ora mesei de seara si simtim amandoi foamea cum ne chinuie stomacul. Cu un biban splendit si o stiuca in jur de 1,5-2 kg ne indreptam grabiti spre tabara cu gandul la mancare si mai ales la mujdeiul zdravan pe care o sa-l pregatim.

Reflectii in loc de concluzii

Cu toate ca nu am pescuit cu bat de spining de multi ani, a fost distractiv sa pacalesc pestii cu un ultralight. Drilurile avute cu pestii scapati au fost o dovada ca uneori uitam ca placerea de a pescui nu sta in modalitatea in care o facem, ci in contactul cu pestii, prietenii de pescuit, atmosfera si mai ales aerul cu miros de apa si peisajul ce ne inconjoara. Probabil ca la musca ar fi fost si mai greu sa-i pacalesc… dar nu am sa stiu nici o data fiindca am facut greseala sa las batul in masina.
O incepatoare in ale pescuitului ca Cecilia, a prins mai mult ca „expertul” de mine. Ma bucur sincer ca fost asa. Exuberanta cu care imi destainuia ceea ce a simtit si cat de sincer se bucura de reusitele ei este exact telul pe care l-am avut atunci cand am incercat sa o conving sa inceapa sa pescuiasca. Daca tot ma insoteste de fiecare data cand eu ies cu batul de muscarit, era firesc sa incerc sa o fac si pe ea pescarita. Am inteles ca ii place si are, spre mirarea ei, rabdare si perseverenta de pescar, pasionat de ce face.
De cand pescuiesc in apele Scandinaviei, am avut prilejul sa ma lupt cu stiuci de calibru in clasa 7-11 kg si cu bibani frumusei spre kilogram. Dar am prins si lin, platica mare si rosioare mult peste 500 gr. la Sheffield. De cand insa m-am concentrat pe pescuitul cu musca artificiala la pastrav de mare si somon, am uitat cat de placut era sa ma lupt cu „crocodilii” apelor suedeze, sau sa simt turboputerea unui raliu de lin de aproape 2 kg. Nu stiu de ce am incetat sa mai variez pescuitul. Nu a fost o decizie constienta. S-a intamplat asa de la sine. Probabil eram curios sa invat cat mai multe in ale muscaritului. Faptul ca-mi leg mustele trebuitoare este si asta un motiv. Iarna la „gura sobei” stau zeci de ore cu menghina in fata si leg muste de toate felurile si dimensiunile. Aceasta preocupare imi stimuleaza creativitatea si ma face sa ma detasez de sabloanele vietii de zi cu zi. Odata legate, mustele asteapta cu nerabdare sa fie incercate. De aici se trage probabil si o totala focalizare asupra pescuitului cu musca artificiala.

Pescuitul pentru mine inseamna de fapt a iesi in natura, de a savura cu toate simturile tot ce ma inconjoara. Procedeul de pescuit, de fapt, nu are importanta prea mare. El difera dupa starea de spirit de moment, locatie si bine inteles o mare doza de imprevizibil. Dar daca totusi stau sa ma gandesc, placerea este aceeasi indiferent de ce leg la capatul firului de nailon. Ca este un carlig simplu, naluca sau musca. Iar ca in acest proces nu mai sunt singur este o situatie noua, cu care am ajuns sa ma obisnuiesc si sunt foarte multumit. Este o dovada in plus ca viata trebuie traita asa cum vine. Important este sa ne bucuram de ceea ce ne este dat sa traim in fiecare moment. Iar amintirea acestor clipe de „aventura pescareasca” vor fi acolo pe vecie in arhiva personala, pentru a fi povestite si a ne pomeni mereu ca intamplarile traite sunt „sarea si piperul” trecerii noastre momentane prin viata si nu valoarea lucrurilor pe care le detinem.

Asa ca… inchideti calculatorul, murdariti-va cizmele cu noroi si tineti mustele in apa!

 

Locuri, Spinning

About the author

Privesc obsesiv la tot ce misca in ecosistemul unui rau. Ochii mi se umplu de lacrimi, la fiecare reintalnire cu Regina Nordului. Toxicoman irecuperabil, ma droghez cu doze cosiderabile de fly fishing zilnic. Nu stiu tot si nici nu ma intereseaza sa stiu. Dar un lucru il stiu cu siguranta, ca nimic pe lume nu poate fi mai divin, decat o apa turcoaz, un bat de doua maini, un fir WF lansat transversal pe rau, un forfac Int., o musca conceputa si legata de mine la capatul forfacului si asteptarea/speranta/visul ce ma acapareaza, ca un pastrav de mare sa se lase ademenit. Iar daca mai am si un prieten de suflet cu mine in jurul focului de tabara, gandul mi se indreapta spre Dumnezeu si-i multumesc.

14 Responses to “Esox Lucius Borealis”

  1. romulus says:

    Frumoase amintiri

  2. Petru says:

    Da, frumoase. Ele ne leaga si fac parte din ceea suntem azi. Ele ne modeleaza viitorul. 🙂

  3. Petru says:

    Va recomand cu caldura sa vedeti … dar important este sa ascultati. http://www.youtube.com/watch?v=wyTu8ibpp9w&feature=player_embedded#!
    “Pe Irlandezi nici odata nu vei putea sa-i infrangi!”
    Ascultati si priviti jocul. Sa jucat dincolo de rezultat de ambele parti. Jucatorii jucau, jucau, jucau si jucau …. fara sa le mai pese de minutul oficial, jucau de dragul a ceea ce faceau atunci si cu ardoare de parca meciul deabia incepuse. Nimic altceva nu a mai contat. O PROPAGANDA exclusiva, a carui spirit trebuie sa o ‘transplantam” in ceea ce facem noi. 🙂

    Sper sa ma intelegeti … si astept comentariile voastre, chiar daca nu au nimic cu ce discutam pe acest site.

    • Codrut iFish says:

      Pe irlandezi i-a invins bautura. Si mai recent, almighty EU 🙂 Precum vorba lor din batrani, d’aia le-a dat niezău whisky-ul, ca sa nu cucereasca lumea. 🙂 Noi nu ne predam asa usor.

  4. romulus says:

    Petru, dar noi asta am facut tot timpul , ne-am continuat drumul, indiferent de reusite sau infrangeri , rezultatul este acest site si prieteniile noastre si continuam…

  5. Codrut iFish says:

    Revenind la subiect, zona este fenomenala. Pacat ca a decedat Malev-ul. Era cea mai presto conexiune cu Suedia.

  6. Petru says:

    No lasa ca se mai poate zbura si cu altii nu numai cu Malev. Asta sa fie singura problema. 🙂

    • Codrut iFish says:

      Aia erau cei mai buni ca si orar si directie. Mai scurt ca Otopeni-Ferihegy-Arlanda (cu escala scurta la Budapesta), mai greu. Cel mai scurt si ieftin zbor dar cu rezervari din aprilie pentru iulie.
      Plecare 6:00 de pe Otopeni. Ajuns la Kiruna, de pe Arlanda la 16:00 ora locala. Apoi pana la Kiruna cu Norwegian, fostii Fly Nordic. In doi, 500 de euro. Bucuresti – Kiruna. Dus intors, evident, sase decolari, sase aterizari. :-).

  7. Petru says:

    Daca programezi totul bine faci drumul dus si intors pe cont propriu sub 300 Eur/pers. la asta mai adaugi si o masina o sapt impartita la doi-trei- patru ajungi la 350 max cu benzina cu tot. da … accept pentru multi sunt bani multi … dar daca compari cu ce poti face aici cu banii astia … este absolut o alternativa acceptabila si pentru cei cu bugete scazute … poti dormi in cort langa apa, ca in suedia nu te papa ursul ca in alaska. 😀 … si har domnului ai loc de cort … nu trebuie sa-ti fie frica ca se termina si trebuie sa te inghesui cu altii … :)))) … no sa fi nevoit sa mirosi in permanenta fum de mici zi si “noapte”. in primul rand ca nu se face noapte …:))) … duci, slana, carnati uscati, malai si bagi din greu lipani … ca si din astia sunt de pute apa de ei … sau stiuci si bibani … Lux. no!? cine mere?

    eeeh daca sunt si din aia cu dare de mana … sau ok mai pretentiosi … ce vor sa aibe un acoperis … cel putin din lemn … sau vor sa aibe totul asigurat de la aeroport la aeroport … si pana la malul apei … rezolvam noi toate aceste detalii. In curand vom avea posibilitatea sa prezentam ofertele. Acusica!

  8. Codrut iFish says:

    Si daca ar fi si un Systembolaget in Vittangi, ar fi perfect. 🙂
    Sau macar sa ne mai vedem cu prietenii finlandezi, aia de prindeau somon la trolling cu voblerele cioplite de ei. Aveau X5-ul ala echipat de “campanie”.

  9. Petru says:

    Pai Systembolag nu ai nevoei … comanzi in avans la Konsum in Vittangi exact ce vrei. 🙂

    • Codrut iFish says:

      Aia vand alcool de peste 3.5% la comanda? 🙂 Hai ca asta-i tare.

      • Petru says:

        Da sigur … te uiti pe lista de bauturi a “sistemului”, au si acolo brosuri si ei le aduc din Kiruna la comanda ta. Cam prin toate “vagaunele” este asa. De obicei vezi sigla de la “systemet” pe usa la intrare … sau intrebi la casa. Este o conventie intre concernele ICA, Konsum, COOP, … etc. si Systembolaget. De ex. in Vittangi, cei de la Konsum merg cam din 2 in 2 zile la Kiruna sa se aprovizioneze cu marfa, sau sa aduca posta (ca acum ei sunt si postasi) si aduc si bauturile comandate la magazin. Tu vi si la ridicare platesti. 🙂

        • Petru says:

          … si uitasem. Nu a existat an, sa nu fac cunostinta in camping cu grupuri de pescari, …ba francezi, belgieni, olandezi, nemti, finlandezi, rusi, cehi, polonezi … umbla pe acolo toate natiile. Prin campingurile din zonele alea nordice ai tot timpul sa intalnesti multe natii de oameni. Sa nu mai vorbesc de campingurile din Norvegia de nord. Ca acolo de ex. au un singur drum mai lat E6. Pe ala se circula in sus si in jos la Cap Nord. Acolo in campinguri aproape de drum in fiecare seara se schimba nationalitatea vecinilor de camping. Foarte haios. Devine un sport chestia cu ghicitul dupa infatisare si comportament. :)))

Leave a Reply