Cleanul friguros

15 Jan, 2012 |

August. 35 de grade. Jiu, undeva la 15 km de Craiova.
Pentru a N-a oară îmi pun întrebarea”ce dracu am avut în cap de am venit la clean pe vremea asta?”. Priveliștea e superbă pe această porțiune a marelui râu:
-în dreapta, Combinatul Chimic Petrom și cea mai mare termocentrala  a Craiovei, CET Isalnița.
-în stânga 2 munți de cenușa provenită de la cărbunele ars în termocentrală.

Acesti munți de cenușa reprezintă o imensă problemă a Craiovei a cărei rezolvare încă nu se întrevede la orizont. Când bate vântul, norul opac ajunge până în zonele mărginașe ale Craiovei. Deocamdată singura metodă de fixare care dă cât de cât rezultate sunt tunurile de apă dar și acestea sunt din ce în ce mai puțin eficiente din cauza scăderii debitului Jiului. O metoda foarte eficientă a fost fixarea acestor munți de cenușă cu plante care au un sistem radicular dezvoltat, care a reușit să stopeze pentru o perioada împrăștierea cenușei la un vânt mai serios. S-a renunțat la această metodă deoarece cenușa are un anumit grad de radioactivitate, implicit aceasta se transmitea în “produsul finit”, în speță morcovi, sfeclă, pastârnac, țelina… și… nu s-a reușit asigurarea pazei acestor plante care, logic, nu erau nici pe departe bune pentru consum.

Ce caut eu la clean AZI? Aha, voiam sa fug de acasă.

La aproximativ 2 km în spatele combinatului chimic este un baraj pe Jiu, ultimul din câte știu. De acolo începe zona cleanului (se mai prinde mreană și somn dar nu am încercat).
Fiind vara și Jiul având debitul scăzut, s-a dezgolit o plajă al cărei nisip ar fi relativ ok dacă nu ar fi pigmentat cu omniprezenta cenușă. Și cum un mare filozof în viață spunea că unde e o plajă trebuie să fie și oameni, avem un tablou complet al peisajului. Nu chiar complet, trebuie să mai amintesc aici de grătare, de gunoaiele rămase-n urmă și de ultimele manele.
Și cum romanul are un un spirit de competiție înnăscut, se organizeaza ad hoc “concursuri”: al cui subwoofer auto sparge mai repede bășica de aer a peștelui, al cui pet are viteză mai mare pe distanța de 3000 de metri obstacole în aval…

Ce caut eu la clean AZI? AICI? Am uitat.

Mihai a parcat mașina un km mai aval de baraj lângă o pasarelă care avea un picior chiar în mijlocul Jiului, un loc unde avusesem partide bune la clean dar niciodată nu pescuisem la 35 de grade.
În această porțiune Jiul respectă întocmai legea fizicianului Coriolis conform căreia în emisfera nordică malurile râurilor sunt mai adânci și mai abrupte pe partea dreaptă, în sensul de curgere. Copaci și tufe umbresc malul și asigură o ascunzătoare (de vipie) perfectă pentru doritul clean. Temperatura apei, a aerului cât și debitul scăzut ne permit intrarea în apă fără probleme. E chiar o plăcere să pescuiești în chiloti, în apa până la brâu.
Încep întotdeauna cu un Panther Martin galben, nu știu de ce, am eu un tic de om batrân. Lansez din mijlocul râului în mal și am pretenția că nu trebuie să aștept mult până la primul atac.
No way. Pun un verdete Cozma. Ma deplasez în jur de 300m în aval. Nimic. Schimb cu un vibrax. Urc până la primul loc de unde am început lanseurile. Nimic. Mihai are cam același rezultat. Încercase cu Yozuri și cu Salmo, 2 lozuri câțtigatoare în majoritatea cazurilor dar acum.

În dreptul meu se dozgolise o insulă de nisip unde erau 2 cupluri. Fetele faceau plajă topless, un băiat făcea grătar și unul “pescuia”. Scobar, la undiță, avea o pungă plină “la cingatoare”. La un moment dat, amabil fiind, îmi striga: ”nu vei prinde nimic daca tot arunci și scoți repede că nu apucă s-o vadă”. Îi răspund “forza Milan!”, face un semn către ceilalți de genul “looser” și mai scoate un scobar pe care îl bagă la sacoșă.
După ce am bătut odată zona care îmi place și am văzut că nu e rost de agățături consider că e momentul să scot artileria grea pe care o folosesc numai când sunt sigur că nu le pierd: un verdete Cozma mai ciudat și de care nu mai găsesc pe nicăieri și o axată Berti cu corp galben nr. 1 care prinsese o culoare tare ciudată pe care nu am reușit s-o “sintetizez” și pentru care am intrat în Dunare în noiembrie.

Laitmotivul zilei îmi bubuie în tâmple. Ce caut AZI la clean?

Nu vrea. Poate mă vede. Mă dau în spate până în mijlocul apei. Armez pentru a arunca cât mai departe și… firul îmi scapă de pe arătător și rotativa pleoscăie în spate. Rușinos. Bine că nu m-a vazut scobaristul dar și așa nu eram de fală în ochii lui așa că de râs nu puteam să mă fac. Mă întorc să recuperez repede rotativa, încerc să ridic vârful pentru a recupera cât mai la suprafața apei când… bum! Nu pot sa cred. O fi cumva papucul pe care și l-a pierdut în apă una din toplessiste?
Nu, e un clean de peste 30 de cm. Ciudat. Acolo malul nu e adânc. Mă apropii de acel mal și la al patrulea lanseu iau încă un clean frumos. Ceva nu e în regula. Mai fac 3 pași și simt cum apa se încalzește și se tulbură brusc.
De fapt apa e fierbinte și e de culoarea cafelei cu lapte. La 50 de metri în aval intră în Jiu un canal de apă caldă care răcea cenușa fierbinte  provenită de la termocentrală. Apă caldă și foarte murdară. Nu era posibil. L-am chemat pe Mihai și împreună am prins peste 20 de cleni într-o oră în acea zona de Jiu în care apa avea în jur de 35,37 de grade și unde apa era atât de murdară încât am ieșit cu picioarele negre.
Cum e posibil ca un pește iubitor de ape reci, limpezi și cu o mare cantitate de oxigen solvit să aibe un comportament atât de deviat?
Cum e posibil să nu găsești clean într-o zona cu ape relativ curate și să îl “rupi” într-o zona unde oxigenul solvit tindea spre zero și cuvântul turbiditate capătă noi valențe? Acum 4 ani am prins bibani de peste 1kg într-o baltă de lângă Craiova al carei pH era de 9,3! (pH apropiat de al sodei de rufe). Iar mă întreb, cum a fost posibil?
E bine că peștii se adaptează acestor condiții sau e rău că noi și numai noi îi modificăm și îi oferim aceste condiții?

 

Locuri, Spinning

About the author

Primul contact cu pescuitul l-am avut pe la 11 ani, pe dig, la mare. Sunt multi ani de atunci iar eu sunt inca in perioada de acumulari. Acumulez cunostiinte , prieteni, caracter...

11 Responses to “Cleanul friguros”

  1. ghenadie says:

    pai nea Gabie, la rece era berea toplessistelor si nu avea tupeu cleanul sa intre acolo 🙂
    acum serios, ciudat comportament…

  2. romulus says:

    Gabie, m-a ,,incalzit” articolul pe vremea aceasta, am zambit, am inteles, si poate de lucruri de felul acesta avem nevoie la pescuit, surprize din partea pestilor.
    cat despre comportamentul lor, eu cred ca ne dau lectii, cat de indiferenti suntem noi si cat de intelegatori sunt ei.
    poate data viitoare pui poze mai explicite despre toplessiste.

  3. gabie says:

    am unele de la vama veche. codrut le-a vazut

  4. ghenadie says:

    au adus toplessiste de la Vama Veche si noua nu ne-ai spus ?!

  5. codrut says:

    Îhîm.Fără sutien la zurgălăi.

  6. codrut says:

    Găbie, fa un pustiu de bine și trimite-le oamenilor poza cu pricina, nu de alta dar bălesc pe tastatură.

  7. Remus says:

    Cine stie ce chestii datatoare de curaj vin pe canalul ala. Si combinat cu femeile topless ……… doamne fereste!

  8. Remus says:

    “Fetele faceau plajă topless”. Atat? am recitit articolul

  9. Codrut iFish says:

    Remus, restul este în poza de la Vama Veche

  10. Remus says:

    Acuma ca am aflat reteta ma intreb daca nu intra la braconaj ( e dosar penal). Sa tragi afara 20 de cleni plini de iluzii?

  11. Remus says:

    mai pun un “i”

Leave a Reply